Polițiștii din Galați au tras cu arma pentru a opri un șofer. Alţi doi bărbaţi au blocat mașina Poliţiei şi au ameninţat agenţii

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Foto: Poliția Română

Poliţiştii din Tecuci judeţul Galaţi, au tras, marţi, mai multe focuri de armă pentru a opri un şofer de 31 de ani care a refuzat să oprească la semnalul angenţilor Poliţieii Rutiere. Maşina pe care o conducea bărbatul a putut fi oprită după aproximativ 3 kilometri, după ce unul dintre pneurile în care s-a tras a cedat. Şoferul a fost imobilizat, dar în drum către audieri, mașina Poliţiei a fost blocată de alte două persoane care au ameninţat poliţiştii.

Poliţiştii rutieri din Tecuci au încercat, marţi după-amiază, să oprească un autoturism, pe DN 25, la ieşirea din municipiul Tecuci către localitatea Drăgăneşti.

Bărbatul aflat la volan a refuzat să oprească şi şi-a continuat deplasarea către localitatea Drăgăneşti, mărind viteza de deplasare. Poliţiştii au pornit imediat în urmărirea acestuia, cu o autospecială de poliţie cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, solicitând totodată sprijinul unor echipaje suplimentare. Întrucât autoturismul şi-a continuat deplasarea, poliţiştii au efectuat mai multe focuri de armă în plan vertical şi înspre vehiculul respectiv”, a transmis IPJ Galaţi, citat de News.ro.

După aproximativ 3 kilometri, maşina a putut fi oprită, după ce unul dintre pneurile în care s-a tras a cedat.

Poliţiştii au imobilizat conducătorul auto – un bărbat de 31 de ani şi au vrut să-l ducă la audieri.

Autospeciala în care se aflau a fost blocată de un alt autoturism, din care au coborât doi bărbaţi, strigând pentru a fi eliberat cel reţinut. Unul dintre aceştia, în vârstă de 19 ani, ar fi lovit cu pumnul în geamul din stânga-faţă al autospecialei, ameninţând poliţiştii cu acte de violenţă şi cu moartea”, a mai transmis sursa citată.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că bărbatul aflat la volan nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării sale a rezultat valoarea de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât şi indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi ultraj. În funcţie de rezultatul analizelor de sânge, vor fi dispuse şi alte măsuri.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...