United Galaţi, o echipă de zece goluri

Data publicării:
futsal nou1-1

Gălăţenii au început mai greu meciul şi s-au văzut conduşi după trei minute de joc. Încet, încet United şi-a revenit şi a condus cu 3-2 la pauză.

Începutul reprizei a doua a fost din nou echilibrat. Cele două echipe au mers cap la cap până la scorul de 6-5.

Apoi, gălăţenii s-au dezlănţuit şi au mai marcat de patru ori până la final. La ultimele două goluri, jucătorii de la United au profitat de faptul că oaspeţii au încercat să creeze suprioritate prin înlocuirea portarului cu un jucător de câmp.

Constantin Burdujel a reuşit un hatt-trick în meciul cu Muncitorul Reşiţa.

Constantin Burdujel - jucător United Galaţi: "Ne aşteptam la un meci greu, dar nu chiar aşa de greu cum a fost în prima repriză. În a doua repriză a fost mai uşor, ne-am calmat şi noi un pic şi au venit şi rezultatele".

David Asandei - antrenorul United Galaţi: "Da, am ratat din nou foarte mult. Se pare că suntem campioni ai ratărilor. Ne-am jucat puţin cu nervii suporterilor, cred că am avut trei ocazii cu poarta goală. Am anticipat că Reşiţa este un adversar valoros, se află pe locul opt, îşi doreşte foarte mult să intre în play-off".

United Galaţi nu va juca în etapa viitoare, după care va reveni în faţa propriilor suporteri pentru meciul cu Progresul Focşani.

Reporteri: Mihaela Brazdeş, Marius Ţuca

Operator: Dan Lare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...