Campanie umanitară inedită. Persoane obişnuite devin barmani pentru o zi, iar bacşişul este donat

Data publicării:
voluntar cafenea
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Cornel Antal are 25 de ani şi este agent de vânzări. Este unul dintre voluntarii care au acceptat să se implice în campanie, chiar dacă nu a mai lucrat niciodată ca barman. În cele două zile lucrate a reuşit să strângă 400 de lei de la clienţi.

"Lucrez într-un domeniu cu totul diferit, dar a fost o provocare pentru mine şi în acelaşi timp dorinţa de a face un bine," spune tânărul.

Clienții au fost foarte receptivi. Unii dintre ei s-au hotărât chiar să își asume, la rândul lor, rolul de barman sau ospătar.

"Am fost client în această cafenea, am aflat de campanie şi doresc să particip şi eu ca şi voluntar în proiectul acesta. Sâmbătă voi fi de serviciu şi vă aştept pe toţi."

"Campania mi se pare OK. Am înțeles că a plecat de undeva din Italia și este binevenită de ce nu?!"

"Oricum las de obicei bacșiș, dar acuma, mai ales că este pentru un caz mai special, cu mare drag." 

Iniţiatorii campaniei au venit cu această idee încă de anul trecut, însă până acum nu au găsit niciun proprietar de cafenea care să accepte colaborarea.

Alexandra Pompaș, iniţiator proiect: "Voluntari, persoane obişnuite, persoane care au job, vin aici şi donează din timpul lor pentru o cauză. El lucrează aici ca şi voluntar, îşi adună prietenii familia şi dacă sunt serviţi OK, va primi un bacşiş."

În acest an, banii vor merge către o fetiță de 5 ani, care suferă de o boală rară de piele. Copilul are nevoie de tratament şi haine speciale, ce presupun o cheltuială lunară de 4.000 de lei.

"Noi le mulțumim foarte mult oamenilor care s-au implicat pentru noi. Singuri nu avem nicio șansă," a spus Daniela Bibirig, mama Alexandrei.

Inițiatorii și-au propus să încheie campania pe data de 21 decembrie, însă dacă va avea succes, va fi prelungită până după sărbători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc...
Digi FM
Cine este Dacian Dragoș, noul judecător CCR numit de Nicușor Dan. A fost implicat în litigiul de la Roșia...
Pro FM
Elena Gheorghe, mesaj emoționant la aniversarea a 13 ani de căsnicie: „Dragostea nu s-a stins, s-a așezat...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Cum a ajuns un bărbat crescut în SUA să fie deportat într-un loc pe care nu-l cunoaște: „Nu aparțin acestui...
Newsweek
Bolojan anunță ce categorii de pensionari pierd bani la pensie, din septembrie. „E o inechitate”
Digi FM
Macron, ignorat din nou de soția sa, în timp ce-i oferă mâna la coborârea din avion. Cuplul prezidențial...
Digi World
De ce nu e deloc o idee bună să te culci cu părul ud. Riscurile despre care experții avertizează
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
James Gunn: Este o prostie să crezi că „Superman” va fi un eșec dacă nu va face 700 de milioane de dolari
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie