DSP anchetează moartea profesorului Tiberiu Brăilean

Data publicării:
BRAILEAN ALB NEGRU-1

Ancheta în cazul morţii profesorului Tiberiu Brăilean, a fost reluată după ce familia a depus plângeri atât la Colegiul Medicilor cât şi la Direcţia de Sănătate Publică. Asta după ce în urmă cu o săptămână, inspectorii DSP au ajuns la concluzia că medicul de gardă de la Spitalul Parhon a greşit grav în acest caz pentru că a întârziat punerea unui diagnostic. În cele şase ore petrecute la urgenţe, starea pacientului s-a înrăutăţit, iar patru zile mai târziu a murit la un alt spital.

"Comisia de malpraxis întrunită astăzi a concluzionat că există o suspiciune de malpraxis. Tocmai de aceea, conform reglementărilor legale va avea loc în perioada următoare o corespondenţă cu familia şi dacă aceasta va considera că este necesară o expertiză conform legislaţiei va fi ales un expert medical din lista oficială a Ministerului Sănătăţii," a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

"Din punctul meu de vedere, nu e vorba doar de un medic, tot sistemul e bolnav cu siguranţă. Cred că sunt nişte probleme speciale la Spitalul Parhon cel puţin cu linia de gardă şi mie mi se pare chiar că o vină mai mare decât a doamnei doctor Năstase care era de gardă la urgenţe i-ar aparţine medicului cardiolog care a venit foarte târziu şi chiar şi după ce a venit a mai tergiversat lucrurile încă o oră şi jumătate," spune Simona Modreanu, soţia profesorului.

Şi Colegiul Medicilor a început o anchetă disciplinară. "Dacă vor fi găsite deficienţe în ce priveşte atitudinea medicilor faţă de acest caz, în funcţie de gravitatea vinovăţiei vor fi aplicate sancţiunile care sunt prevăzute în lege începând de la simpla mustrare până la pedeapsa cea mai gravă care înseamnă excluderea din Colegiul Medicilor," a declarat  Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

În urma anchetei interne de la Spitalul Parhon, medicul asupra căruia planează acum suspiciuni de malpraxis a fost suspendat şi nu mai are voie să facă gărzi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
Digi FM
Delia, reacție după ce a fost criticată pentru felul în care a fost surprinsă la ceremonia de învestire a lui...
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
American mutat la Brașov, uluit de prețurile din România: „Nu-mi vine să cred ce am cumpărat cu 45 de dolari”
Newsweek
EXCLUSIV Creșterea pensiei la Mica Recalculare, amânată pe termen nedeterminat. Care e motivul?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pierce Brosnan și Helen Mirren, în primul lor film împreună, la 45 de ani de când împărțeau ecranul în „The...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”