IAȘI. Serviciul de salubritate, plătit cu forţa

Data publicării:
salubris 1

Locuitorii din Iaşi care nu au încheiat un contract cu firma de salubritate vor încheia unul fie că vor fie că nu. Din această lună, pe lângă faptul că vor primi şi ei facturi, acestea vor fi mult mai mari decât ale clienţilor Salubris. 

Fiecare persoană va fi nevoită să achite peste 10 lei lunar faţă de 7 lei 20, cât plăteşte un locuitor cu contract. Cei care locuiesc la casă dar nu au un acord cu firma de salubritate vor primi o factură de 18 lei şi nu de 12 lei, cum primesc vecinii lor. Nici firmele fără contract nu scapă de noua hotărâre- vor plăti peste 110 lei pentru fiecare metru cub de gunoi faţă de 74 de lei. 

Tarife de salubritate

-Persoane care au contract – 7,20 lei/lună

-Persoane fără contract – 10,8 lei/lună

-Gospodării individuale cu contract -12 lei/lună

-Gospodării individuale fără contract- 18 lei/lună

-Persoane juridice cu contract – 74 lei/mc

-Persoane juridice fără contract – 111 lei/mc

„Primăria municipiului Iaşi a fost obligată să instituie această taxă pentru cei care nu au contract de salubritate sau care a fost sistat contractul de salubritate pentru că n au plătit. E vorba de aproximativ 10 la sută din ce avem noi contractat, deci e vorba de aproximativ 8.000 de persoane”, a declarat Ioan Apostol, directorul Salubris.

 Taxa a fost instituită în ideea că în orice gospodărie se adună gunoi, iar acesta trebuie aruncat undeva. Astfel, cel mai probabil, cred autoritățile, cei care nu au un contract cu societatea de salubritate aruncă gunoiul...fraudulos. Sunt însă oameni care nu sunt de acord să achite taxa și spun că au o altă modalitate de a se debarasa de ce nu au nevoie și că nu aruncă deșeurile: „Dacă eu gunoiul îl duc la mine în grădină şi îi dau foc pentru ce să plătesc?”.

Reprezentanţii Salubris speră ca această taxă să-i determine pe absolut toţi proprietarii de gospodării din judeţ să încheie un contract cu societatea.

 

 

 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri