400.000 de vehicule, verificate într-o acțiune româno-maghiară. Niciun accident nu a fost înregistrat în timpul patrulărilor comune

Data actualizării: Data publicării:
actiune rutiera noaptea4

Peste 400.000 de vehicule au fost verificate în perioada sărbătorilor în cadrul acțiunii comune ale polițiștilor rutieri din Bihor și județul maghiar Hajdu Bihar. Oamenii legii au încercat în acest fel să prevină accidentele provocate de șoferii obosiți. Raziile polițiștilor s-au desfășurat pe drumurile europene și au avut rezultatul scontat: zero accidente pe timpul acțiunilor.

În perioada sărbătorilor de iarnă, peste 100 de polițiști rutieri români și maghiari au acționat în patrule mixte, mai ales în zona de graniță, pe drumurile intens circulate.

„Caracterul principal al acestei acțiuni a fost prevenirea și ajutorarea șoferilor aflați în dificultate. Cu această ocazie șoferii au fost serviți cu o cafea și un ceai, pentru a le atrage atenția asupra pericolelor care îi pândesc în situația în care conduc într-o stare de oboseală accentuată", a spus Csaba Lingvay, adjunctul șefului Căpităniei de Poliție Hajdu-Bihar.

„Specificul acestei acțiuni a fost faptul că atât polițiștii români au trecut pe teritoriul maghiar, cât și polițiști maghiari pe teritoriul României. Au fost oprite și controlate în trafic 256 de autovehicule, din care 27 de autocare, 30 de microbuze, 68 de autovehicule de tip 8+1 și 131 de autovehicule de transport mărfuri", a detaliat chestorul Alin Haniș, șeful Poliției Bihor.

În cele 13 acțiuni desfășurate în Bihor au fost implicați 88 de polițiști din județ și 26 de polițiști maghiari. În total au fost verificate peste 400.000 de vehicule. În timpul patrulărilor comune, în cele două județe aflate de o parte și de alta a graniței nu au fost înregistrate accidente rutiere.

Reporter: Andrada Rește
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri