Balul vânătorilor și pescarilor din Maramureş

Data publicării:
bal vanatori

"După 25 de ani de când organizăm acest eveniment suntem aici, aproape în același număr, vânători și pescari inimoși, ca și cei care am pornit pe acest drum", spune Ioan Pop, președinte AJVPS Maramureș.

Vânător sau pescar, cu toții s-au simțit foarte bine la balul dedicat lor.

"În fiecare an, ca de obicei în ultimii 20 de ani, suntem prezenți. Este o datorie morală a noastră ca să venim împreună cu colegii din tot județul", susţine Carol Șimori, vânător.

"E o atmosferă deosebită, bineînteles. Pescarii și vânătorii vor fi întotdeauna prieteni", a observat Marius Balașfi, pescar.

La un asemenea bal și meniul trebuia să fie unul pe masură. Astfel că toate preparatele care le-au fost servite invitaților au fost realizate pe bază de vânat.

"Avem un medalion din căprioara împănat cu hribe, salvie și șuncă stagionata, ciorbă, bineînțeles, vânătorească. Tot așa, cu carne de mistreț, friptură clasică de mistreț cu un sos brun", a detaliat Vasile Bud, bucătar specialist.

Iar de la masă la dans nu a fost decât un singur pas. Anna Lesko a dat tonul! Cei aproape 300 de vânători și pescari au petrecut până în zori. Cu sau fără povești… vânătorești sau pescărești.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Val de glume după ce Poliția a anunțat că Emil Gânj „se deplasează cu o viteză neobişnuită pentru un om...
Newsweek
Când intră pensiile în august? Nu toți pensionarii vor primi banii la aceeași dată. Sume mai mici
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”