BASCHET. CSM CSU Oradea începe lupta pentru Cupă. Primul adversar este Steaua

Data actualizării: Data publicării:
sport baschet

Campioana României, CSM CSU Oradea, începe în această seară cursa pentru câştigarea primului trofeu din acest sezon: Cupa României. Finalistă în trei rânduri, formaţia orădeană va întâlni în sferturile de finală, Steaua Bucuresti, echipă pe care a eliminat-o sezonul trecut în semifinalele competiţiei.

”Am ajuns în punctul, de vreo 4-5-6 ani, în care nu cred că ne putem permite să nu tratăm vreo competiţie într-un mod cât se poate de serios", consideră Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea.

Cele două formaţii sunt la al treilea duel din acest sezon. În campionat, CSM CSU şi Steaua şi-au împărţit victoriile, fiecare reuşind să se impună pe teren propriu. De această dată Oradea nu are voie să facă paşi greşiţi în faţa unui adversar care a retrogradat în a doua grupă valorică.

”Este un meci de cupă, noi vom încerca să câştigăm meciul indiferent de diferenţă. Că vor fi fi trei puncte, că vor fi şapte puncte, obiectivul nostru este să câştigăm jocul", spune Achim.

Manşa tur dintre CSM CSU şi Steaua, cea care reeditează finala ediţiei trecute de campionat, are loc miercuri seara, în Arena „Antonio Alexe", de la ora 20, şi poate fi urmărită în direct pe Digisport 3.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
Digi FM
Delia, reacție după ce a fost criticată pentru felul în care a fost surprinsă la ceremonia de învestire a lui...
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
American mutat la Brașov, uluit de prețurile din România: „Nu-mi vine să cred ce am cumpărat cu 45 de dolari”
Newsweek
Toți pensionarii au pierdut 140 de lei la pensie. Cum le-a băgat statul mâna în buzunar?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pierce Brosnan și Helen Mirren, în primul lor film împreună, la 45 de ani de când împărțeau ecranul în „The...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”