BIHOR. Un bărbat spune că el şi fratele lui au fost bătuţi de poliţişti. Agenţii neagă acuzaţiile

Data publicării:
batut1

După ce a stat câteva zile pe patul de spital, Gheorghe Bojani povesteşte că săptămâna trecută poliţiştii şi trupele de intervenţie l-au ridicat de acasă în toiul nopţii şi l-au dus la secţie. Acolo a fost audiat în legătură cu achiziţionarea unei case de către fratele lui.

"Mă forţa să dau declaraţii să susţinem că eu şi fratele meu, cum că am făcut fals în acte. Am spus, domnule şef, eu nu am cum să fac aşa ceva, pentru că eu nu am făcut aşa ceva, fals în acte", susţine Gheorghe Bojani.

Polițiștii au aflat de la proprietarul casei că acesta nu a semnat niciun act cu cei doi frați. "Vă spun sincer că nu am vândut-o. În primul rând că nu am acte pe ea, că actele mele sunt la soţia mea, care a plecat de 10 ani de la mine", explică Nicolae Mesaroş.

Ca să lămurească situația, polițiștii au început o anchetă.

"Cei în cauză au fost invitaţi în mod repetat să se prezinte la sediul secţiei de Poliţie pentru declaraţii cu privire la acuzaţiile aduse, refuzând de fiecare dată", a declarat subcomisarul Mihaela Pop, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

"Ne-au bătut mascaţii" - acuză cei doi fraţi

Gheorghe Bojani (foto) spune că poliţiştii care l-au dus la secție l-au bătut și pe el, și pe fratele său. "Mascaţii m-au ţinut, trei-patru mascaţi m-au apucat şi m-au curentat pe picioare şi pe corp... se vede. Mi-am pierdut cunoştinţa, m-au trezit cu apă."

Marcel Arusoaie, împuternicit la comanda secţiei nr. 9 Cefa, susţine că nicio acuzaţie nu este adevărată: "Nu s-au folosit nimic ilegal împotriva lor, nici un instrument. Au fost doar conduşi la secţie pentru audieri."

Paradoxal, de teama unor infracțiuni, localnicii din Sânnicolau Român spun că poliţiştii ar trebui să fie mai fermi.

"Nu-şi fac datoria poliţiştii. Ar trebui mai mult agresaţi unii dintre cei din sat!"

"Dacă este obraznic cu organele de poliţie, dacă nu recunoaşte cu dovezi, posibil să-i constrângă cumva, dar altfel nu cred."

Gheorghe Bojani a obținut un certificat medico-legal care confirmă că rănile provocate au nevoie de maximum 30 de zile ca să se vindece. Împreună cu fratele său, bărbatul este hotărât să-i dea în judecată pe polițiști.

reporter: Bogdan Costea
operator: Constantin Gheorghiţă
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...