Căutări cu sonarul şi cu paramotorul în cazul profesorului dispărut din Oradea

Data publicării:
cautare profesor barca

Din barcă, dar și din aer. Așa se desfășoară căutările în cazul unui profesor orădean, dispărut acum mai bine de o săptămână în apele Crișului Repede.

Salvatorii de la o asociație din Satu Mare au fost contactați de familia celui dispărut pentru a cerceta locul unde se presupune că acesta a căzut în râu. Cei de la Multisalva au început căutările alături de specialiști din Ungaria și folosesc atât o barcă cu sonar, cât și un paramotor. În plus, scafandrii verifică zona din amonte de Uzina de Apă a Oradei.

"Ne-am mobilizat împreună cu o asociaţie similară din Ungaria, care are de asemenea experienţă în domeniul căutărilor acvatice, şi vom survola cu un paramotor de-a lungul râului Criş, până la graniţă. Vom căuta cu o barcă cu sonar în albia râului", spune Istvan Szekely, membru în asociația Multisalva.

Salvatorii îl caută pe Peter Gyorgyi, un profesor de fizică din Oradea, care a disparut pe 16 aprilie în apele Crișului Repede. Barbatul se afla împreuna cu cele doua nepoate în apropierea casei, din zona Podgoria, când i s-a facut rau, s-a dezechilibrat și a cazut în râu. El a fost căutat de pompierii orădeni, dar și de scafandrii din Arad. Deocamdată, fără rezultat.

Redactor: Adrian Laboș
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Povestea lui Constantin Chiriță, scriitorul care a transformat pionierii României comuniste în cireșari...
Newsweek
Pensiile nu se mai pot plăti din septembrie. Ani de zile nu se vor mai indexa. Avertisment dur
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills