Cinci lei de la Zoo din Baia Mare au plecat spre Johannesburg

Data publicării:
lei

Protocolul ONG-ului care apără drepturile animalelor arată că acestea trebuie să fie anesteziate înainte să fie duse în cuștile de transport. După această operațiune a urmat cea cu adevărat dificilă: mutarea leilor. A fost nevoie de şase oameni ca să transporte un sigur exemplar până în cușcă.

Lidia, Lavinia, Petrică, Marin și Tarhon sunt cei cinci lei care în 2002 au ajuns de la Circul de Stat Globus în Baia Mare. Grădina zoologică care le-a devenit casă a fost închisă, pentru că nu respecta legile europene referitoare la spațiul necesar pentru fiecare animal.

„Eu zic că locaţia în care au fost, chiar dacă nu au fost chiar conforme spaţiile, a fost destul de bună; la grădina zoo Baia Mare au avut totuşi 250 de metri pătraţi. Dovada bunăstării lor sunt şi cele trei exemplare care au fost fătate", spune medicul veterinar Adina Miclăuș.

În 2013 leii au fost preluați de organizația Vier Pfoten, care s-a ocupat de transferul acestora într-un sanctuar din Africa de Sud. Miercuri au plecat spre Johannesburg, unde vor ajunge după un drum cu camionul până la Frankfurt, urmat de un zbor de peste 12 ore.

„Cu siguranţă ar trebui să reziste. Am mai avut animale care arătau mult mai jalnic decât arată ei în momentul ăsta", explică Ovidiu Roşu, medic veterinar la Fundaţia Vier Pfoten România.

„Fiecare individ primeşte un hectar de teren şi pentru fiecare al doilea individ în pereche se mai adaugă jumătate de hectar. Deci cei de aici vor ocupa împreună aproape trei hectare de stânci, iarbă, tufişuri, copaci", spune Ioana Dungler, director în cadrul organizaţiei Vier Pfoten International.

După ce toată viața au trăit în captivitate, leii vor avea contact direct cu natura. Totuşi, nu vor fi nevoiți să vâneze, pentru că în sanctuar membrii Vier Pfoten hrănesc animalele, după reguli stricte.

Redactor: Laura Breb
Operator: Kristi Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”