Cros special în onoarea salvatorilor de la SMURD Bihor

Data publicării:
cros SMURD

Zeci de membri ai SMURD Bihor s-au aliniat la startul crosului de cinci kilometri, desfăşurat duminică în Oradea. Salvatorii i-au invitat alături de ei pe toţi localnicii care au dorit să facă mişcare. 

"Am venit în primul rând să dăm un exemplu cetățenilor și să fim aproape de orădeni. Putem face și alte activități, cu ocazia a 20 de ani de SMURD, nu doar activitățile medicale de zi cu zi", spune dr. Dacian Juca, medic SMURD Bihor.

Alături de medicii şi asistenţii SMURD, la cros au participat si rudele acestora. În mai puțin de un sfert de oră, cel mai rapid dintre concurenți a trecut linia de sosire. Orădeanul Laviniu Chiş, în vârstă de doar 16 ani, este unul din componenții lotului olimpic la cadeți.

Manifestările aniversare SMURD Bihor vor continua în următoarele zile cu conferințe pe teme medicale și tehnici de salvare şi cursuri de prim ajutor pentru elevi.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Constantin Gheorghiță
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri