Efecte ale scoaterii taxei de mediu | Aglomeraţie la Înmatriculări şi RAR Bihor

Data publicării:
aglomeratie RAR inmatriculari

Înmatricularea unui autoturism înseamnă în aceste zile un adevărat test al nervilor şi al răbdării. Sute de şoferi se aşează cu noaptea în cap în faţa Serviciilor de Permise şi Înmatriculări ca să obţină numere de ordine. La rândul lor, funcţionarii lucrează la mai multe ghişee ca să facă faţă avalanşei de cereri. La Registrul Auto Bihor s-a ajuns ca programările să se facă peste mai bine de o lună, iar situaţia nu pare să-şi găsească o rezolvare în curând.

Ca să primească un număr de ordine la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Bihor, doritorii trebuie să stea mai întâi la o coadă, alături de alte sute de persoane. Ca să prindă un loc în faţă, unii vin cu noaptea în cap.

"La ora trei am fost deja aici am fost numărul unu până la patru. La patru au început să vină mai mulţi."

"- La 5 am fost aici!
- Cât va dura să aveţi dosar depus ?
- Dacă calculăm de la 5 la 8, trei ore şi încă două 100%."

Ca să facă faţă aglomeraţiei, şefii Serviciului de Înmatriculări au luat măsuri: au cerut ocuparea unor posturi vacante şi au dechis două ghişee pe lângă cele trei deja funcţionale.

"Din cele cinci două am făcut cu programare online ca oamenii să se poată programa direct, să nu mai stea pe la rând pe la cozi", susţine comisarul-şef Alexandru Laza, şeful serviciului Permise şi Înmatriculări Bihor.

Aşteptarea durează foarte mult şi când vine vorba de verificarea obligatorie la Registrul Auto Român. S-a ajuns ca unii solicitanţi să fie direcţionaţi spre alte judeţe.

"După ce am cumpărat-o, la două trei zile am fost la RAR şi mi s-a spus că trebuie să fac o programare pentru omologare fiind din străinătate; cea mai apropiată fiind peste 45 de zile", spune Alina Cosma, proprietara unei maşini.

În luna februarie, specialiştii au constatat o "îmbătrânire" a maşinilor înmatriculate în judeţ. Cele mai multe vehicule aduse la RAR Bihor au între 10 şi 17 ani.

"Dacă anul trecut vârsta medie a vehiculelor imporate era de 9 ani, acum în februarie vârsta medie este de aproape 12 ani", explică Dan Crăciun, şeful reprezentanţei RAR Bihor.

Ecologiştii avertizează că învechirea parcului auto va avea consecinţe negative asupra mediului.

"Va creşte poluarea atmosferică din cauza gazelor emanate de motoare care nu sunt de o calitate foarte bună", consideră Mihai Togor, ecologist.

În plus, spun apărătorii mediului, anvelopele sau bateriile provenite de la astfel de vehicule vor contribui la creşterea poluării.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”