Gară părăsită în Băile Felix. Ultima cursă feroviară între Oradea și staţiune a avut loc în 2014

Data publicării:
gara felix

O căpiţă de fân care foloseşte calea ferată dintre Oradea şi Vaşcău pe post de fundaţie, este imaginea perfectă a transportului feroviar pe această rută. De doi ani, prin gara Băile Felix nu a mai trecut nicio garnitură de tren. Clădirea are de altfel lacăt pe uşă, iar Consiliul Local Sînmartin a emis o hotărâre pentru conservarea acestei linii.

"SNCFR-ul efectuează lucrări de întreținere. Chiar recent au efectuat lucrări de întreținere, de vopsire a barierei din Băile Felix, din Băile 1 Mai și a tuturor obiectelor adiacente acestei treceri", susţine Nicolae Leuce, viceprimarul comunei Sînmartin.

Prima călătorie cu trenul între Oradea şi Băile Felix a avut loc în 1885. De atunci linia a fost folosită aproape fără întrerupere până acum doi ani, când ultimul operator privat a renunţat, din raţiuni economice.

"Motivul care a condus la această decizie a fost schimbarea condițiilor de acordare a subvenției pentru transportul feroviar de călători de către Ministerul Transporturilor. Noile condiții de acordare a subvenției nu au mai permis acoperirea costurilor de operare a trenurilor", au transmis reprezentanţii societăţii Transferoviar Călători.

Lipsa unei legături feroviare se simte cel mai mult în sezonul turistic. O drumeție cu trenul ar putea fi inclusă cu ușurință în programul pregătit de hotelieri.

"Aș considera-o utilă cel puțin familiilor cu copii, să vină să se mai plimbe. Stația este undeva prin pădure. Ar fi o drumeție pentru ei", spune Adrian Martin, reprezentant marketing al unui hotel din Băile Feli.

"M-aș bucura de chestia asta, dacă ar fi să se pună trenul."

O şansă pentru reluarea curselor feroviare spre Băile Felix ar putea fi proiectul de unire administrativă a comunei Sînmartin cu Oradea.

"Considerăm că ar fi oportun să avem din nou curse de trenuri între Oradea și Sînmartin, tocmai pentru că estimăm că o dată cu această fuziune vor veni mult mai mulți turiști și ne dorim să le putem oferi toate condițiile pentru a vizita atât Oradea cât și Băile Felix", explică Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

"Așteptăm să fie publicat actul normativ care va cuprinde valorile pachetului minim social pentru infrastrucura feroviară și atunci obligatoriu vom scoate aceste secţii la licitaţie. Licitaţia se va derula prin Bursa Română de Mărfuri", a precizat Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR.

Linia de tren dintre Oradea şi Vaşcău, care include şi sectorul dintre oraş şi staţiunea Băile Felix, a fost afectată în 1994 de alunecări de teren. Acestea au dus la întreruperea transportului feroviar pe o porţiune de peste 30 de kilometri.

Reporter: Diana Grad
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”