ÎNOT. Ingrid Huszar, de cinci ori campioană şi 10 medalii la CN de înot

Data actualizării: Data publicării:
sport huszar

Înotul orădean a fost pe val la Campionatul Naţional găzduit la finele săptămânii trecute de Bacău. Peste 300 de sportivi au concurat pentru podiumurile categoriilor juniori, tineret şi seniori.

Clubul Crişul a reuşit să iasă în evidenţă cu 11 medalii adjudecate, dintre care 10 de Ingrid Huszar.

„Mă bucur că am mers bine, că m-am pregătit şi cu antrenamentele şi sper să ajung tot mai sus", a spus Ingrid Huszar.

Campioană naţională de juniori şi tineret în probele de 50 şi 200 metri bras, Ingrid s-a remarcat şi în competiţia seniorilor, unde a cucerit medaliile de argint la aceleaşi probe.

„Am crezut în ele şi de aceea sunt foarte bucuros, pentru că surpriză a fost şi pentru mine, sincer. Dacă ea lua doar câteva medalii, una două la juniori, nu puteai să-i spui mare lucru pentru că e primul an al el de juniorat. Ştim cu toţii cum se trece de la o etapă la alta în toate celelalte sporturi", a declarat Ionel Bungău, directorul CS Crişul

Oradea a mai punctat la Bacău prin Ioana Buzlea, bronz la 200 de metri mixt. Sportiva a revenit după o accidentare ce a ţinut-o vreme îndelungată în afara bazinului.

„Mulţumită nu sunt de rezultate, probabil mă aşteptam mult mai mult, dar înainte de concurs am avut o perioadă destul de grea, am fost bolnavă."

La un pas de podium a fost şi Vivien Buzaşi. Sportiva clubului Crişul a fost la doar câteva sutimi de podiumul categoriilor 50 şi 100 metri bras.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”