Investiţie pentru 1600 de familii. Apă potabilă la robinet în toată comuna Diosig

Data actualizării: Data publicării:
apa diosig

Problema apei potabile în comuna Diosig va fi rezolvată până la sfârşitul acestui an. Dacă anul trecut, oamenii erau nevoiţi să îşi cumpere apă îmbuteliată sau îşi riscau propria sănătate consumând-o pe cea de la robinet, acum noua reţea prinde contur. Un sfert din gospodării au fost deja racordate, iar primarul promite că până la sfârșitul anului de acest serviciu vor beneficia toți localnicii.

Anul trecut, printre cele mai vândute produse în magazinele din Diosig se număra apa îmbuteliată. Asta pentru că localnicii nu puteau consuma apa de la robinet, care conținea arsen în diferite concentrații.

Autoritățile au decis înlocuirea rețelei veche de 40 de ani și, cu bani de la Guvernul României, au reluat lucrările. Pâna acum un sfert din localnici au fost deja racordați la noua rețea de apă.

"- La noi curge foarte bine apa, are presiune, este întotdeauna apă, din fericire s-a rezolvat.
- Cum era anul trecut pe vremea asta?
- Destul de rău, nu aveam apă", îşi aminteşte un localnic.

"- De când s-a băgat acum instalaţia nouă, este o presiune zi-noapte, este apă.
- Cum era înainte?
- Foarte rea, foarte, foarte. Ziua nu prea era apă, dar acuma zi-noapte este."

"Noua reţea de apă este 90% gata, adică conductele principale, respectiv căminele de apometru sunt montate şi din luna februarie s-a început racordarea gospodăriilor la noua reţea. Din 1.600 de cămine de apometru, la ora actuală sunt racordate deja 400 şi lucrările de racordare sunt în curs", susţine Attila Mados, primarul comunei Diosig.

Proiectul de introducere a apei în comună ar trebui să fie gata până la sfârșitul acestui an. Probleme ar mai putea exista doar din cauza firmei care execută lucrarile.

"Având foarte multe lucrări sunt chiar şi săptămâni în care lipsesc din comună şi am avea nevoie de ei pentru ca să facă probele de presiune, practic în zona stângă din comuna Diosig, practic aici nu s-au făcut încă probele de presiune", spune primarul de Diosig.

Valoarea proiectului se ridică la cinci milioane şi jumătate de lei.

Reporter: Anca Deac
Operator: Ticu Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
Gabi Bădălău, pensie alimentară mărită de instanță pentru copiii pe care-i are cu Claudia Pătrășcanu. Plătea...
Pro FM
Delia s-a urcat într-un brad de teama unor câini: "Veneau spre mine și am fugit. M-am zgâriat, m-am făcut...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Pedro Pascal, pus la zid după ce a ridicat-o în slăvi pe Rachel Zegler, după eșecul filmului „Albă ca...
UTV
Mihai Bendeac îl taxează pe Dan Negru pentru criticile aduse piesei „Proorocul Ilie”. „Domnu' Dănuț probabil...