Lecţii predate prin e-mail, teme rezolvate pe tabletă

Data publicării:
profesor fizica

În fiecare dimineaţă, Mirona verifică pe telefonul mobil mesajele primite. Printre ele se află şi tema pe care eleva o are de făcut la ora de fizică. Profesorul Valentin Cucer a remarcat că elevii par mai interesaţi de tehnologie decât de maniera clasică de predare la tabla sau manuale, fapt confirmat şi de părinţi.

De aceea, profesorul de fizică a pus la punct un sistem de predare bazat pe noua tehnologie. La ore lecţia este proiectată pe perete, în loc să fie scrisă cu creta pe tablă, iar lecţiile sunt transferate direct în căsuţele poştale de pe internet ale elevilor.

"La terminarea orei, în pauză, le trimit copiilor pe internet aceste prezentări power point. Am liste pe calculator cu fiecare clasă. În momentul în care elevul deschide acasă e-amilul şi-l mai vizionează o dată, de două ori e ca şi cum ar asista încă o dată la predare", spune profesorul Cucer.

Cu un simplu clik, elevii pot trimite dascălului rezovarea problemelor de pe smartphone sau de pe tabletă.

"Dacă problema este mai uşoară, poţi să o rezolvi oriunde: în parc, într-un loc public, într-un centru comercial sau în mijlocul de transport", spune Ioana Cociuba, elevă.

"Este mult mai uşor, îţi face mai multă plăcere. Nu e nevoie să stai toată ziua cu caietele în faţă", crede şi Mirona Balog.

Astfel, profesorul Valentin Cucer a observat că „rezultatele sunt mai mult decât încurajatoare; copiii au o motivaţie în plus, pentru că folosesc calculatorul şi internetul."

Captaţi de maniera de predare a profesorului de fizică, elevii îşi doresc ca metoda să fie extinsă şi la alte materii.

reporter: Bogdan Costea
operator: Constantin Gheorghiţă
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gafa făcută de Bolojan şi Nicuşor Dan în public! Toţi prezenţi s-au amuzat, s-au încurcat chiar la final
Digi FM
Câte note de 10 s-au luat la BAC 2025. Trei zile pentru depus contestații
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă...
Newsweek
Contribuții de sănătate la pensii peste 4.000 lei. Cine nu poate cumula pensia cu salariul?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Damson Idris, îngrozit în timp ce filma o scenă cu Brad Pitt în „F1”: „Am crezut că o să-mi pierd slujba”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills