Operații urmărite în direct la o conferință de uro-ginecologie, în Bihor

Data actualizării: Data publicării:
urologie operatie

13 intervenții complicate sunt efectuate în aceste zile la Oradea de specialişti în urologie, ginecologie şi chirurgie din toată ţara. Medicii operează împreună și încearcă să găsească soluții și tehnici noi care să scurteze timpul de intervenţie şi să reducă apariția problemelor post-operatorii. Intervențiile sunt transmise în direct și pot fi urmărite de medicii prezenţi la un congres de profil, organizat în Băile Felix.

Alături de medicul orădean Gheorghe Bumbu, unul dintre cei mai cunoscuți urologi din ţară, au intrat în sala de operații specialiști din țară, dar și din Republica Moldova, Italia şi Germania.

„De lucrurile acestea şi de progresul nostru se bucură direct pacienţii noştri - asta este ideea. Schimbăm impresii, împărtăşim experienţe, cam asta facem, fiecare vine cu experienţa lui individuală”, a explicat dr. Gheorghe Bumbu, şeful secţiei Urologie din cadrul Spitalului Județean din Oradea.

Cazurile aflate în atenția medicilor sunt complexe, care cer intervenția unor specialiști din mai multe domenii.

„Sunt cazuri care au mai avut intervenţii în prealabil, au recidive, este un grad mai mare de complexitate al cazurilor, unele chiar cu ceva complicaţii după intervenţiile anterioare”, susține Mihaela Târnovanu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi.

„Este important pentru că ne creştem nivelul de performanţă şi putem aborda intervanţii mai complexe cu un risc mai mic al complicaţiilor”, a declarat Demetra Socolov, din cadrul Spitalului Cuza Vodă din Iaşi.

Toate cele 13 operaţii au fost transmise în direct într-o sală de conferinţe din Băile Felix, unde zeci de medici au urmărit noile tehnici de operaţie.

„Au fost discuţii intercative în care s-au pus întrebări în direct. Domnul profesor a demonstrat teoretic şi practic o serie de intervenţii chirurgicale adresate tulburărilor de statică pelvină la femei în general”, a spus dr. Nicolae Grigore, de la Clinica de Urologie din Sibiu.

Desfășurată timp de trei zile, conferinţa internaţională Urogyn adună medici specialişti în urologie, ginecologie şi chirurgie. Sâmbătă vor avea loc discuţii despre afecțiuni din domeniul urologiei.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri