Proiecte | Parcare supraterană şi heliport la Vârtop

Data publicării:
proiecte vartop

O parcare supraterană pe două nivele, un heliport, un centru de pompieri şi un post de Poliţie. Sunt proiectele Consiliului Judeţean Bihor pentru staţiunea Vârtop. Noua parcare care ar putea fi construită până în 2020 ar deconcestiona traficul din zonă. În prezent şoferii parchează pe unde apucă, iar în lipsa trotuarelor, schiorii sunt obligaţi să circule pe şosea pentru a ajunge la pârtii.

Anul trecut, reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor au purtat discuţii cu proprietarii de pensiuni şi hoteluri din staţiunea Vârtop pentru a decide cum poate fi îmbunătăţit turismul în zonă. Au aflat că probleme sunt cu lipsa trotuarelor şi a locurilor de parcare. La acestea se adaugă haosul de la baza pârtiilor, unde comercianţii şi-au extins tarabele pe unde au putut.

Aşa că primul proiect important va fi demarat în acest an, când administraţia judeţeană va depune actele pentru studiul de fezabilitate al unei parcări supraterane pe două nivele. Lucrările ar putea începe în 2019, iar investiţia în valoare de 800 de mii de euro va fi terminată în cel mult doi ani.

„Va fi realizată o structură pe cadre, armată din beton, având în vedere că această construcţie nu are finisaje foarte ample, foarte avansate, costul nu poate să fie foarte ridicat pe metru pătrat”, a precizat Traian Bodea, vicepreşedintele CJ Bihor.

Parcarea va dispune de lift, toalete şi garderobă pentru schiorii care îşi parchează maşinile în interior. Pentru realizarea construcţiei, CJ Bihor are la dispoziţie două terenuri: unul de 4000 de metri pătraţi oferit de primăria Câmpani şi altul de două hectare, din partea primăriei oraşului Nucet.

În următorii ani reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor vor purta discuţii cu omologii lor din Alba pentru contruirea în zonă a unui heliport, a unui punct de pompieri şi a unui post de Poliţie.

„În cazul unui accident, în caz de accident grav nu poate să vină un elicopter, nu cu mult timp în urmă o pensiune a luat foc dar pompierii nu au un centru al lor unde să acţioneze cât mai repede, nu există post de Poliţie - deci sunt multiple minusurile”, a explicat vicepreşedintele CJ Bihor.

Tot la Vârtop ar putea fi construit un centru medical pentru tratarea celor răniţi pe pârtii. La ora actuală în staţiune există echipe de salvamontişti şi patrule ale jandarmilor montani.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa