Renovarea fațadelor devine obligatorie. Noua lege obligă locatarii din centrele istorice să refacă exterioarele locuinţelor

Data publicării:
fatade 090913-1

Proprietarii clădirilor din centrele istorice ale oraşelor nu erau obligaţi până acum să renoveze faţadele imobilelor. După un an şi jumătate, în care Primăria Oradea împreună cu parlamentarii de Bihor şi Asociaţia Municipiilor din România au făcut presiuni, legea a fost modificată.

În acest fel potenţialul turistic al centelor istorice va putea fi exploatat mult mai bine, spune primarul de Oradea, Ilie Bolojan. "Acea excepţie prevăzută în legea veche, şi anume că centrele istorice nu sunt sub incidenţa legii, a fost eliminată, prin urmare putem să aplicăm prevederile legii pentru imobilele care sunt situate şi în centrul istoric."

Potrivit noii legi primăriile pot acorda credite proprietarilor care nu au bani să renoveze faţadele clădirilor, bani care pot fi recuperaţi într-o perioadă de cinci ani. Administraţia din Oradea va suporta 20% din costul lucrărilor şi a demarat acţiune de identificare a clădirilor care au nevoie urgentă de reparaţii. Locatarii vor fi somați prin poștă şi în termen de 60 de zile au obligaţia să anunţe când vor începe lucrările.

"Legea prevede obligaţia primăriei şi dreptul primăriei de a întocmi de a interveni, de a repara pe bani publici aceste faţade, urmând ca contravaloarea reparaţiilor să fie recuperată de la proprietarii clădirilor", spune primarul Bolojan. 

Amenzile pentru cei care nu-şi renovează clădirile au crescut odată cu modificarea legii. "Ele sunt între 5000 şi 8000 de lei", precizează Adriana Lipoveanu, şefa Instituţiei Arhitectului Şef din Primăria Oradea.

Conducerea Primăriei Oradea va aloca anul viitor aproximativ un milion de euro pentru a-i împrumuta pe cei care nu au bani să înceapă lucrările. Primarul spune că într-un an ar trebui să fie refăcute în jur de 15 clădiri, astfel că până în 2020 centrul oraşului să arate ca nou.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri