Slujbe pentru studenţi în Germania. Tinerii pot munci în vacanţa de vară în restaurante şi hoteluri

Data publicării:
germania

foto: arhiva personală a Palminei Balint

Pentru Palmina Balint, Germania reprezintă ţara tuturor posibilităţilor. În ultimii doi ani, studenta la Litere a muncit acolo în timpul vacanţelor într-un hotel şi într-un restaurant. Banii câştigaţi şi ofertele din Germania o motivează să-şi încerce din nou norocul în străinătate.

"Acum mă gândesc pentru o perioadă, dar, dacă aşa avea un loc de muncă stabil, atunci da, aş rămâne în Germania, sigur", spune Palmina.

La fel ca Palmina, orice student care vrea să muncească în Germania pe timpul vacanţei de vară se poate adresa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă. Anul acesta nemţii au oferit 60 de locuri de muncă în domeniile "gastronomie, gastronomia de sistem, adică personal servire-clienţi, în domeniul hotelier, industrial ca şi ambalator manual, în domeniul agriculturii precum şi în domeniul curăţeniei", enumeră Simona Burdean, consilier superior în cadrul AJOFM Bihor.

Prima condiţie este ca solicitantul să fie student la o facultate de stat sau particulară acreditată şi să vorbească bine limba germană.

"Suntem la vârsta la care e mai greu să cerem părinţilor bani. Tocmai de asta mă gândesc serios să profit de această oportunitate şi să merg acolo chiar dacă sunt conştientă că nu voi lucra în domeniul în care acum mă pregătesc."

"Le permite studenţilor să nu absenteze de la cursuri şi în acelaşi timp acumulează o experienţă inedită şi, evident, au interese de ordin financiar."

Dosarul cu actele cerute de angajator se depune la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, până pe 6 februarie. Candidaţii vor fi contactat pentru un interviu, care va avea loc la Bucureşti. Contractele au o durată de două luni, în perioada verii, iar salariile variază între 800 şi 1200 de euro.

Reporter: Diana Grad
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş/ Editor montaj: Gabriel Andor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...