Ştiţi câte judeţe are România? Ce răspunsuri s-au dat la Bacalaureatul de toamnă 2013

Data publicării:
harta-fizica-a-romaniei

Chiar dacă au studiat materia încă din clasele primare, puțini absolvenți de liceu știu să răspundă la întrebări.

"Câte județe are România? Multe!", susţine un adolescent. "Care este cel mai sudic punct de la noi din țară? Câmpia Română", răspunde altul.

Un tânăr reuşeşte să dea un răspuns corect: "Care e cel mai înalt vârf din România? Moldoveanu, 2544 de metri."

În așteptarea rezultatelor, elevii și-au făcut deja planuri de viitor. În timp ce unii visează la facultate, alții așteaptă diploma de bacalaureat pentru un salariu mai mare.

Robert Fazekaș este sportiv de performanță şi, ca să intre la academia de Poliție, are nevoie de diploma de bacalaureat. "Aș vrea să ajung la S.P.I.R sau la Anti-Drog, la mascați, pe intervenție, pentru că îmi place sunt sportiv și asta mi-aș dori să fac", explică Robert.

În cazul în care nu continuă studiile sau nu se angajează, absolvenții de liceu pot beneficia timp de şase luni de o bursă de șomaj de 250 de lei, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de maturitate.

Rezultatele parțiale din aceasta sesiune sunt afișate luni. Până la ora 16 pot fi depuse și contestațiile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Delia, escapadă în Italia, alături de soț și de părinți. Gina și Ion Matache sunt despărțiți, dar locuiesc în...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...