GALERIE FOTO. Zeci de kilometri de cursuri de apă, decolmataţi în Bihor

Data actualizării: Data publicării:
valea Inod
foto: ABA Crişuri

Mai bine de 20 de kilometri de cursuri de apă au fost decolmataţi de la începutul anului de angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri. Lucrările au fost necesare pentru a creşte capacitatea de scurgere a apelor, mai ales în perioadele cu precipitații însemnate. În această perioadă astfel de lucrări se desfăşoară pe alte opt cursuri de apă din Bihor.

foto: ABA Crişuri
foto: ABA Crişuri

foto: ABA Crişuri

Este vorba despre valea Topa, valea Holod, Criș Băița, Crișul Pietros, valea Prisaca, valea Gepiu, valea Gamoș și valea Inod. În aceste zone apa a atins sau a depășit cota de atenție. De altfel, cele mai mari revărsări din ultimii ani s-au înregistrat pe valea Topa și valea Holod, unde apa a adus lemne, noroi și deșeuri pe două drumuri comunale, un drum județean și pe 250 hectare de teren agricol.

Este motivul pentru care se lucrează pentru îndepărtarea cu ajutorul utilajelor a materialului aluvionar depus pe fundul pârâurilor sau a râurilor.

"Operațiunea de decolmatare nu este deloc simplă, dacă avem în vedere că depunerile de aluviuni de pe fundul văilor însumează peste 52.000 mc. Mai mult decât atât, vegetația a crescut excesiv, iar lucrările de curățare sunt îngreunate de deșeurile din apă. Avertizăm din nou populația și administrațiile locale că, pe lângă factorul de poluare, deșeurile sunt adevarate blocaje la ape mari, blocaje care duc la inundații”, a transmis, într-un comunicat, Dorel Dume, directorul ABA Crișuri.

Lucrările vor fi gata în august, anunţă oficialii instituţiei. În acest fel vor fi îmbunătăţite activitățile de prevenire și apărare împotriva inundațiilor în Copăceni, Holod, Corbești, Rotărești, Ogești, Nucet, Drăgănești, Țigănești, Belejeni, Uileacu de Beiuș, Gepiu, Vășad, Oradea, Brădet și Marghita, se arată în comunicatul administraţiei bazinale.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...