ACS Poli a încheiat turul cu o nouă remiză

Data publicării:
Remiza ACS petrolul

ACS Poli Timișoara a încheiat turul Ligii I cu o remiză. Nepomuceno putea deschide scorul în minutul 10, dar Scutaru a blocat şutul mijlocaşului din Curaçao. Centrarea lui Zoubir a fost deviată apoi de Melinte, însă faza nu i-a pus probleme lui Kirschstein. Poli a răspuns prin bara lui Artean, din minutul 56. Un minut mai târziu, Zoubir a căzut în careu în duel cu Melinte, dar Alexandru Tudor nu a acordat penalty, ci simulare şi galben. Bănăţenii au deschis scorul cu super execuţia spaniolului Llorente, spre satisfacţia fostului antrenor Dan Alexa. Egalarea a venit de la alt iberic. La 11 minute după ce a intrat pe teren, Velasco a profitat de o neatenţie în careul lui Poli şi a marcat. Bucşa a şutat apoi pe lângă de la distanţă, iar Pecanha a sărit din bară în bară la şuturile lui Sarmov şi Elek, fază la care bănăţenii au cerut gol. 

„Noi suntem mulțumiți că am luat un punct în deplasare, dar după aspectul jocului, consider că meritam victoria”, a spus, după meci, Robert Elek.

„Am făcut o partidă destul de bună. Cel puțin până la primirea golului am dominat tot meciul, total. Din păcate nu am reușit să câștigăm din nou. Un punct, sigur, ne ajută... toate punctele contează”, a fost de părere și Dan Bucșa, de la gazde.

Petrolul – Poli Timișoara s-a încheiat 1-1. Pentru ploieșteni a fost al șaselea egal din acest sezon, în timp ce Poli are cinci remize în 13 etape.

„Consider că după aspectul jocului meritam să câștigăm. Mai ales după evoluția din repriza a doua. Am avut situații mai clare de gol”, a declarat și Florin Marin, antrenorul timișorenilor.

Timișoara a încheiat turul pe locul 9, cu 14 puncte. Petrolul are 3 puncte și este ultima în clasament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuvântul din limba engleză pe care îl folosesc toți românii, dar aproape nimeni nu-l scrie corect
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Soția lui Jorge are 52 de ani, dar e mult mai tânără și la chip, și la trup. Apariție superbă, de neignorat...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
Case la 3.500 de euro, soare și un trai liniștit. Țara de lângă România unde tot mai mulți străini se mută...
Newsweek
Cum execuți silit Casa de Pensii dacă ai primit o pensie mai mică la recalculare? Instanța a decis
Digi FM
Povestea de viață a lui Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite: "Am mâncat pâine mucegăită cu muștar...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Brad Pitt, transformare totală de look pe coperta GQ. „Viața mea personală e mereu la știri. Este așa de 30...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”