Arad | Accident grav pe DN 7

Data publicării:
accident

Accident grav, ieri dimineaţă, pe DN 7, în judeţul Arad. Un bărbat de 68 de ani a murit, iar alte 12 persoane au fost rănite, după ce un autotren şi un microbuz s-au izbit puternic. Pasagerii microbuzului erau navetişti care mergeau la muncă.

"TIR-ul, cum nu a venit pe partea lui dreaptă, l-o lovit şi o ricoşat înapoi."

"Ciudat este că şi săptămâna trecută, cred că tot marţi, acelaşi microbuz, tot în acelaşi loc, a fost implicat în alt accident."

A nins mult la Lipova, iar drumul era alunecos la primele ore ale dimineţii. Poliţiştii spun că vinovat este şoferul TIR-ului care nu şi-a adaptat viteza, iar remorca a derapat într-o curbă. A intrat pe contrasens şi a izbit microbuzul plin cu oameni. Şoferul autotrenului are, însă, altă versiune.

"În timp ce mergeam pe partea mea, regulamentar, către Deva, pur şi simplu m-am trezit cu o bubuitură în spate la remorcă. Cred că a adormit la volan şi a intrat în mine."

"În momentul sosirii primelor forţe de intervenţie au constatat că este vorba de o victimă încarcerată decedată, şoferul microbuzului. Alte trei victime care nu au putut ieşi au trebuit descarcerate", explică maior George Pleşca - purtător de cuvânt ISU Arad.

16 pasageri se aflau în microbuz, toţi muncitori care mergeau la o fabrică din Arad. Doisprezece dintre ei au fost transportaţi la spital.

"12 persoane au ajuns la unitatea primiri urgenţe Arad, sunt în stare stabile, conştiente şi cooperante, au mai multe contuzii în diferite zone ale corpului, iar investigaţiile continuă", adaugă Simina Roz - purtător de cuvânt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Şoferul vinovat este cercetat acum pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Accidentul a blocat traficul de pe DN 7 mai bine de trei ore.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile momentului! Gestul pe care Nicuşor Dan îl face în fiecare zi pentru ţară! Nu am avut aşa ceva până...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Soția lui Jorge are 52 de ani, dar e mult mai tânără și la chip, și la trup. Apariție superbă, de neignorat...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
Cel mai spectaculos pod din nord-vestul României, finalizat la Satu Mare. Ce nume poartă podul hobanat
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vestea zilei despre pensii. Ce se întâmplă de la 1 iunie? Mai cresc pensiile?
Digi FM
Povestea de viață a lui Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite: "Am mâncat pâine mucegăită cu muștar...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Deborra-Lee Furness rupe tăcerea după divorțul de Hugh Jackman: „Trădarea doare, dar m-a condus spre...
UTV
Două călugărițe din Brazilia au devenit virale cu un moment de beatbox la o televiziune catolică