Accident grav pe DN 2 în județul Neamț: O persoană încarcerată, iar circulația este blocată pe ambele sensuri

Data publicării:
politia
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Un accident rutier grav a avut loc duminică după-amiază pe Drumul Național 2 (DN 2), în localitatea Secuienii Noi, județul Neamț. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar în urma impactului o persoană a fost grav rănită și a rămas încarcerată.

Potrivit informațiilor transmise de Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, accidentul s-a produs la kilometrul 320+500 de metri. Echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului pentru a acorda primul ajutor victimelor și pentru a asigura perimetrul, informează News.ro.

„Toate persoanele implicate urmează a fi evaluate medical. Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creştere”, se arată în comunicatul Poliției Române.

La fața locului intervin echipaje ale Serviciului de Ambulanță, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Poliției Rutiere, iar pompierii lucrează pentru descarcerarea victimei blocate într-unul dintre autoturisme.

Autoritățile estimează că traficul rutier în zonă ar putea fi reluat în condiții normale în jurul orei 19:30. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Banii pe care românii nu au voie să îi țină! Au la dispoziție 10 zile să îi predea, altfel riscă 3 luni de...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Lora, emoționată să fie nașă de cununie pentru sora soțului ei: "Familia care m-a ales și pe care am ales-o...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Rusia se pregătește deja pentru următorul război. Vestul visează la o pace în Ucraina care nu va veni...
Newsweek
Ce a aflat ministrul Muncii la inspecția de la Casa de Pensii? Merge softul? Când cresc pensiile?
Digi FM
O femeie care a vizitat parcul de distracții Disney, revoltată după ce un angajat i-a spus că este îmbrăcată...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”