Arta seducției face victime. Cetățeni italieni, înșelați de românce cu sume mari de bani

Data publicării:
seductie prima

Metoda prin care tinerele din România îi atrag pe străini este una simplă. Fetele îi abordează pe diverse rețele de socializare și apoi le cer bani pentru a merge la ei în vizită. Mulți cad în capcană și nu se gândesc că urmează să fie înșelați.

Îngrijorător este faptul că tendinţa de înșelăciuni prin arta seducției este una în creștere. Cifrele centralizate de detectivii particulari arată că, de la începutul anului, cinci cetățeni straini au fost păcăliţi prin această metodă, faţă de 30 de cazuri înregistrate pe tot parcursul anului 2014.

”Italienii, nu-mi dau seama, se îndrăgostesc, vor să le cheme în Italia, ele deabia așteaptă, pentru a merge în Italia au nevoie de bani, solicită bani în avans pentru transport. Avem un caz acum în care au făcut un site fals”, precizează Mircea Bănescu, detectiv particular.

În majoritatea cazurilor, cei păgubiți, rușinați de situația în care se află, refuză să depună o plângere oficială la Poliție. Aleg apoi să rezolve această problemă cu ajutorul unui detectiv particular și a unui reprezentant legal.

Un caz cu care se luptă acum un detectiv particular din Timișoara este cel al unui italian care a cunoscut o româncă pe internet, iar aceasta cu vorbe dulci a reușit sa obțină 9.000 de euro de la el. Acum, reprezentanta legală a păgubitului încearcă să recupereze acești bani: ”Prietenul meu a fost păgubit de o fată româncă cunoscută pe un site (care se cheamă Nirvan), iar aceasta l-a înșelat cu aproape 9.000 de euro. Am contactat un investigator român, pentru că știam că, dacă depuneam o plângere în Italia, nu voi rezolva nimic”.

”Aici este zona în care locuiesc aceste fete” - Trei zile i-au trebuit investigatorului să le găsească pe cele care au profitat de naivitatea străinilor. Cu aparatul de fotografiat, cameră de înregistrare și urmăriri ca în filme, munca de detectiv nu este nicidecum una ușoară.

”Aceste domnișoare sunt într-un grup care înșeală cetățenii străini. Una, din ce am descoperit până acum, e din Brăila, una din Piatra Neamț, una din Timișoara, două din Oradea și una din Caraș-Severin”, spune Mircea Bănescu.

Potrivit avocatului, trei cazuri au fost soluționate în instanța din Timișoara anul trecut. Printre exemple se află povestea unui austriac care a fost înșelat cu aproximativ 40.000 de euro. ”E vorba doar despre o acțiune promovată de partea păgubită împotriva unei persoane care, mă rog, l-a înșelat cu aceste sume de bani, în contextul în care persoana care a primit sumele de bani de la partea păgubită și-a achiziționat un apartament”, ne-a declarat Călin Stăiculescu, avocat.

În această situație, pagubitul a fost norocos. Instanța a hotărât ca suma să îi fie restituită integral cetățeanului austriac.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri