ASU Poli, nou eșec amical

Data publicării:
asu poli amical esec
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Oaspeții au mișcat primii tabela prin Cigan, însă replica timișoreană a venit până la pauză când Blănaru și Stefanovici au întors scorul. În actul secund, Arnăutu a restabilit egalitatea, iar Constantin Roșu a stabilit scorul final, dintr-un penalty obținut tot de el.

„Un joc care ne dă speranțe bune de viitor. Noi am spus foarte clar, obiectivul nostru e rămânerea în Liga a II-a și sunt convins că e un obiectiv pe care îl vom atinge”, a spus, la final, Marius Cociu, managerul sportiv al timișorenilor.

„O victorie, zic eu, muncită, nu neapărat destul de spectaculoasă din punct de vedere tehnic, dar ținând cont că ne aflăm în perioada în care ne aflăm eu zic că putem spune că suntem mulțumiți că am făcut deplasarea până aici și am câștigat”, a completat Florin Farcaș, antrenorul orădenilor.

În repriza a doua a duelului cu bihorenii, și-a consemnat debutul Bogdan Dănăricu, mijlocașul sosit la începutul săptămânii de la Pandurii Târgu Jiu. Cluburile s-au înțeles deja pentru un împrumut al tânărului jucător pe Bega, însă ultimul cuvânt îl va avea antrenorul Sorin Brîndescu.

„Din punctul nostru de vedere, al conducerii administrative lucrurile sunt foarte clare. Am discutat, cei de la Tg jiu știu care e dorința noastră, o acceptă, depinde de el să confirme din punct de vedere sportiv și domn profesor să spună da”, a adăugat Cociu.

Oficialii grupării de liga secundă spun că vor mai apărea noutăți la nivelul lotului în zilele ce urmează. Debutul noului sezon este programat pentru data de 30 iulie. Luni, la orele prânzului, va fi stabilit și țintarul noului sezon din Liga a II-a.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Bolojan anunţă data exactă la care va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât ajung?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...