Cărțile prind viaţă prin holograme

Data publicării:
carti holograme


„Luăm o carte de pe raft, un titlu care ne inspiră, scanăm codul de bare, ne așezăm confortabil în fotoliu și așteptăm să apară holograma”, explică Delia Crăciun, reprezentant al Institului Cultural Francez din Timișoara.

Iar în câteva secunde holograma e gata. Intră în scenă și începe să interpreteze pasaje din romanul ales. Deocamdată, doar în limba franceză. Cei care au încercat cabina digitală spun că a fost o adevărată aventură și că acum înțeleg altfel ideea cărţii.

„Foate faină experiență, vreau să mai încerc, aș vrea să le iau pe toate dacă se poate. Interesantă combinația de a îmbina cultura cu tehnologia”, spune o tânără.

„Este prima experiență să zicem de acest gen, prima aventură în a descoperi astfel de cărți, holograme”, adaugă o doamnă prezentă la eveniment.

„ Avea atitudinea unui personaj care se află în fața mea, bine cu care nu pot dialoga, dar care îmi ține un monolog destul de interesant”, spune o studentă.

„De la Maestrul și Margareta al lui Bulgakov, până la Dracula sau chiar Don Quijote, în total 31 de romane sunt readuse la viață cu ajutorul hologramelor” - Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

Interpretarea unei holograme durează între 10 și 15 minute, iar aventura poate fi trăită în doi: în cabina digitală încap două persoane.

„Pentru a apropia tinerele generați de lectură pentru că știm în prezent lucrul acesta este destul de greu, se citește foarte mult pe internet și cum putem face acest lucru decât utilizând tehnologiile. Oamenii din holograme sunt actori francezi, sunt actori francezi care au acceptat să facă parte din acest proiect”, povestește Delia Crăciun.

Cabina digitală rămâne  la Timișoara până în 25 iunie. Iubitorii de literatură o pot încerca gratuit la Institutul Francez. Cei care se ocupă de proiect pregătesc acum holograme care să recite pasaje de roman și în limba română.

Reporter: Vlad Ungar

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu şoferii de peste 65 de ani? Schimbarea pe care Uniunea Europeană vrea să o facă
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Avril Lavigne, pe scenă, alături de mama ei, la 40 de ani: „Îți mulțumesc că ai crezut în mine!” Imaginile...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Cât cheltuiește Rusia pentru a lansa un atac de amploare cu drone și rachete asupra Ucrainei. Estimările...
Newsweek
Anuțul zilei de la Casa de Pensii: Ce se întâmplă cu banii pe iunie și mica recalculare? Nu e colaps
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...