Concert inedit la Castelul Nako

Data publicării:
concert nako

O călătorie în timp prin muzică - aşa ar putea fi descris concertul organizat în cel mai vestic oraş al României. De la arii din perioada Renaşterii şi până la cântece din secolul al XX-lea, toate au răsunat în sala Castelului Nako din Sânnicolau Mare.

„Un spectacol extraordinar, cu o încărcare pozitivă. Foarte, foarte frumos”, admite un participant la eveniment.

„Mi s-a părut foarte frumos. Parcă ne-a transpus în altă lume. A fost interesant”, adaugă un alt spectator.

„Mi-a plăcut foarte mult locaţia, ca şi aspect”, spune un alt spectator.

Acordurile de chitară şi lăută au înlocuit liniştea din clădirea istorică preţ de mai bine de o oră.

„Astăzi am cântat pe o lăută renascentistă şi, zic eu, mai ales tipul ăsta de muzică se potriveşte cu castelele şi cu locurile încărcate de istorie prin care am trecut. Am pregătit un mini recital de muzică renascentistă, iar  în partea a doua a programului am încercat să aleg cele mai frumoase lucrări scrise pentru chitară din repertoriul spaniol şi sud-american”, povestește Costin Soare, interpret chitară şi lăută.

Castelul din oraşul Sânnicolau Mare a fost construit de contele Kalman Nako în anul 1864. Clădirea frumoasă, străjuită de un turn în stil medieval, are 99 de încăperi. În vremurile de prosperitate, în castel se găseau picturi, statui şi o bibliotecă cu 5000 de volume. Prin turneul „Muzica în Palatele din România”, membrii Asociaţiei Culturale „Pro Valores” încearcă să atragă turişti în aceste locuri încărcate de istorie.

„De mulţi ani, ne dorim să organizăm un eveniment în zone turistice, să facem un fel de turism cultural şi să îmbogăţim aceste locuri încărcate de istorie şi frumos şi prin arta sunetelor. Credem că este un mod de promovare mai eficient”, este de părere Şerban Crăciun, preşedintele Asociaţiei Pro Valores.

Turneul va cuprinde mai multe locuri spectaculoase din patrimoniul României. În curând va ajunge la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia şi la Palatul lui Cuza din Iaşi.

Reporter: Mihaela Crețu

Operator: Adrian Ionescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...