Cu plățile la zi, dar neasigurați

Data publicării:
platile la zi

Grav este că oamenii pot aștepta chiar și o lună până când problema  se rezolvă, timp în care, în loc să beneficieze de anumite servicii medicale gratuite, fie renunță la ele, fie mai scot o dată bani din propriul buzunar.

- În cât timp apar ca asigurați? Cât durează?

- Cam vreo 30 de zile. Și mai bine

Nervi și cozi la care stau zeci de minute. De asta au parte cei care vin la Casele Județene de asiguări cu chitanțele prin care dovedesc că și-au plătit CAS-ul. Povestea se repetă de patru ori pe an, de fiecare dată când plata efectuată la Direcția Finanțelor Publice trebuie justificată și la CASS.

„Fiecare persoană care își plătește contribuția la sistemul de sănătate trebuie să aducă un astfel de document pentru a face dovada plății. În caz contrar, deși ar trebui să beneficieze de gratuitate la anumite servicii medicale, figurează drept neasigurat” - Raluca Popa, reporter Digi24 Timișoara.

În această situație, oamenii sunt întorși din drum de fiecare dată când merg la medicul specialist.

„Am fost la medic și apar neasigurată pe decembrie, iar eu am avut plătit pe tot anul (n.r.2015). [În cazul acesta nu ați putut beneficia de gratuitate?] Nu. A trebuit să vin aici să se reglementeze”, spune un contribuabil.

„Problema este că plătim, ca să fim asigurați pe tot anul și avem surprize peste trei luni, când mergem la medici aflăm că suntem neasigurați. Nu pot să pricep de ce trebuie să facem 700 drumuri, pentru că banii au intrat în conturile lor”, este de părere un alt asigurat.

„Toată lumea e nemulțumită. De ce să vi să faci șapte drumuri. Ne plătim, suntem la zi, sunem persoane fizice autorizate. Ar trebui să fie o bază de date concretă”, completează un altul.

Situația este identică în toate județele din țară și durează de câțiva ani, susțin reprezentanții Caselor Județene de Sănătate.

„Din anul 2012, de la mijlocul acestui an, aceste constribuții se colectează de către Finanțe. Persoana respectivă trebuie să ne aducă chitanța prin care s-a făcut acest virament. Se discută la nivel național ca Finanțele să transmită către Casele de Asigurări plățile făcute în fiecare zi”, explică Mariana Mocioalcă – purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș.

Chiar și în aceste condiții, contribuabilul trebuie să aștepte câteva săptămâni pentru ca modificările să apară în sistem. Doar în cazul unei urgențe medicale, oamenii pot beneficia de gratuitate, chia dacă au contribuțiile plătite.

„Casa Județeană de Sănătate nu are acces pe baza noastră de date. Asta este procedura, ce pot să vă spun este că dacă contribuabilii vin și își achită contribuția din punctul nostru de vedere este ok”, precizează Mircea Igret  - purtătorul de cuvânt al Direcției Finanțelor Publice Timiș.

În județul Timiș, 27.000 de persoane se află în această situație. Dintre acestea, peste 10.000 sunt persoane fizice autorizate, iar peste 12.000 sunt liberi profesioniști, precum avocații sau notarii. La aceștia de adaugă și românii care nu realizează niciun venit, dar care sunt obligați să își plătească CASS-ul trimestrial.

Reporter: Raluca Popa

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...