Filmare cu camera ascunsă: antibioticele pot fi cumpărate oricând şi fără reţetă

Data publicării:
farmacist ab



Achiziţionarea antibioticelor nu este posibilă, potrivit legii în vigoare, decât cu reţetă de la medicul de familie sau de la cel specialist.
Cel puţin teoretic. Practic, aceste medicamente utilizate în tratarea infecţiilor se pot cumpăra doar cu o scuză bună. O dovedeşte şi un material filmat cu camera ascunsă de reporterii Digi24 Timişoara.

După ce a aflat că a fost filmată cu o cameră ascunsă, farmacista şi-a recunoscut vina. Femeia a precizat că ştie legea, însă s-a bazat pe buna credinţă a clientului.

Potrivit legii, farmaciile au voie să elibereze antibiotice fără reţetă doar în zilele declarate libere, dar numai pe baza unui chestionar făcut clientului. În plus, farmaciştii nu pot vinde mai mult de patru tablete, adică doza necesară pentru 24 de ore.

Antibioticele luate fără recomandarea medicului, pot provoca, pe lângă reacţii adverse grave şi rezistenţă la acest gen de medicamente. Grav este că mulţi oameni nu ţin cont de toate aceste efecte.

Greul pică pe medici, care întâmpină probleme atunci când trebuie să prescrie un tratament unui pacient care face abuz de antibiotice. Medicii de familie din Timiş spun că, lunar, cel puţin cinci bolnavi recunosc că au cumpărat antibiotice fără reţetă. Unii ajung pe mână doctorilor tocmai pentru că au prezentat reacţii adverse.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Viorel Jiva
Redactor: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...