În stradă, pentru familia Bodnariu

Data publicării:
protest bodnariu
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Timişorenii susţin că autorităţile din nordul Europei au comis un abuz atunci când au luat 5 copii de lângă părinţii lor pe motiv că aceştia din urmă sunt creştini radicali care îşi îndoctrinează copiii şi chiar le-af fi aplicat corecţii fizice. Comunităţile creştine din România au reacţionat imediat.

Cei cinci copii ai soţilor Bodnariu, el- român, ea- norvegiancă, au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru minorii cu vârste cuprinse între 4 luni şi 10 ani. Cazul este revoltător pentru comunităţile creştine din Timişoara.

„Sperăm ca norvegienii să le dea copiii înapoi. Sunt copiii familiei şi ceva mai inuman nu există decât să desparţi o mamă de copiii ei sau un tată de copiii lui”, spune un participant la protest.

„Cred că familia este baza societăţii şi planul lui dumnezeu şi numai prin familie putem păstra valorile societăţii”, este de părere un altul.

„Lumea este zguduită de durere. Nu este numai durerea unei familii. Sunt mii şi mii de familii care au fost jefuite de bucuria de a fi părinte”, completează un alt timișorean.

Unchiul copiilor neagă faptul că cele două fete ar fi fost maltratate acasă şi acuză autorităţile norvegiene că i-a luat copiii fratelui său fără o anchetă socială pralabilă.

„Am văzut că este o iniţiativă şi din partea noastră. O comisie parlamentară care se va deplasa acolo. Dar ce nu înţeleg este că le-au spus că li se va pune la dispoziţie o anchetă socială ceea ce nu a avut loc. Până în data de 16 noiembrie n-au avut niciun semnal că ei nu au fost părinţi buni. Sunt curios ce anchetă socială li se va arăta aleşilor noştri”, explică Daniel Bodnariu.

Creştinii din Timişoara cer să se facă o anchetă amănunţită atât din partea autorităţilor norvegiene, cât şi a celor din România.

„Cred că cel mai abuziv este să iei copiii de la părinţi fără o anchetă socială. Fără să stabileşti dacă este acolo o vină, o problemă. Întreb: ce este mai abuziv să tragi copilul de ureche sau să îl iei de la sânul mamei la 3 luni?”, apreciază Sami Tuţac, vicepreşedintele Uniunii Baptiste din România.

Protestatarii au transmis Guvernului, prin prefectul judeţului Timiş, un memoriu în care cer implicarea acestora în rezolvarea cazului. 

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor