Medicii din cabinetele școlare, în control

Data publicării:
medici

Controale de prevenție în toate unitățile de învățământ. Medicii din cabinetele școlare îi verifică atent pe elevi. Acţiunea a început imediat după vacanța de iarnă.

"Ne uităm în gât la voi, în păr, să vedem dacă aveți tăiate unghiuțele"

Aproape 2000 de elevi de la Colegiului Național Bănățean din Timișoara urmează să fie verificați de medicul școlar până la finalul săptămânii viitoare. Cei care au simptome de răceală, sunt trimiși acasă și la medicul de familie.

"Hai să vedem gâtul. Bine."

"După fiecare vacanță noi facem triaj epidemiologic al elevilor, care urmărește depistarea oricăror boli infecto-contagioase sau parazitare, viroze respiratorii, varicelă. În același timp, facem și o educație sanitară pentru copii de toate vârstele", spune dr. Tatiana Bartoș, medic școlar.

"Spălatul pe mâini, fructe, contactul cu aglomerația să fie cât mai îndepărtat și dacă se poate, trasă o mască."

"Deocamdată nu e cazul, să vedem cât ține. Ați fost deci sănătoși iarna asta? Da, la școală nu mai e ca la grădiniță, e ceva mai bine."

"A venit, i-a controlat și la mâini și la păr."

În toate școlile din județ medicii fac astfel de verificări pentru evitarea înmulțirii numărului de viroze.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...