Nouă ani de închisoare cu executare pentru Trifu Novacovici, zis „Diamant"

Data publicării:
instanta

Ramona Ioţcovici, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş, ne-a enumerat: ”Trei ani pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, o altă pedeapsă cu închisoare de asemenea de cinci ani pentru infracţiunea de trafic în formă continuată cu minori şi o altă pedeapsă de 7 ani pentru infracţiunea de trafic de persoane”.

Pedepsele au fost contopite, astfel că Trifu Novacovici va sta după gratii nouă ani. Procurorii au cerut ca vila deţinută de acesta să treacă în proprietatea statului. La sfârşitul lunii februarie a acestui an, casa a fost pusă sub sechestru. Judecătorii Tribunalului Timiş au hotărât însă să respingă cererea procurorilor DIICOT care cereau confiscare casei.

Reţeaua condusă de „Diamant" exploata prin muncă persoanele racolate din România pentru a fi folosite în afacerea de vânzări de mașini derulată de acesta în Germania. Victimele erau cazate în condiţii mizere, ameninţate în permanenţă şi obligate să muncească fără să fie plătite. Banii obţinuţi din ilegalităţile comise de români ajungeau în conturile grupării. Procurorii spun că locuinţa liderului ar fi fost construită tocmai cu aceste fonduri.

Şi casa lui Ministru, zis Brâncoveanu, a fost în pericol de-a fi pusă sub sechestru. Judecătorii Tribunalului Timiş s-au pronunţat şi în cazul a altor șapte suspecţi cercetaţi în acelaşi dosar, fiecare primind închisoare cu suspendare. De asemenea, membrii reţelei de trafic de persoane destructurate de DIICOT trebuie să plătească daune morale şi cheltuieli de judecată. Decizia magistraţilor poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.

reporter: Maria Rohnean
operator: Cosmin Pîrlogea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Shakira, sinceră despre încercările vieții: Am învățat că poți să simți bucurie chiar și în timp ce-ți porți...
Film Now
Val Kilmer, actorul din Top Gun și Batman, a murit la 65 de ani. Fiica lui a spus de ce s-a stins
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Ministrul muncii spune dacă pensiile mai cresc în 2025. Cum explică tăierea cu 12% din ianuarie?
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Clienții unui magazin din Ohio, hărțuiți de o găscă ostilă. Personalul este în alertă: „Nu sunteți în...
Film Now
De-a lungul anilor, Val Kilmer şi-a câştigat reputaţia unui actor temperamental și perfecționist. Ce le...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...