Primul termen în procesul educatoarei agresive

Data publicării:
romina

A început procesul în care Romina Rotariu este acuzată că a agresat mai mulți copii la grădinița privată la care lucra. Femeia s-a prezentat astăzi în fața instanței, însă nu a scos niciun cuvânt în fața judecătorului. Părinții copilului maltratat vor ca aceasta să își ispășească pedeapsa după gratii. Romina Rotariu este acuzată de rele tratamente aplicate minorului și purtare abuzivă. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

"Romina îți pare rău pentru ce ai făcut? Vă rog lăsați-ma în pace! De ce fugi?"

La ieșirea din sala de judecată Romina Rotariu și-a acoprit fața cu o glugă și a fugit de jurnaliști. Trecătorii au recunoscut-o și au blamat-o pentru faptele sale.

"Aia care a bătut copiii. Aia e? Da. Nu ți-e milă de copii? O țară întreagă te judecă, nu îți pare rău pentru ce ai făcut?" 

Părinții copilului agresat au privit-o pentru prima dată în ochi pe cea care le-a băgat micuțul în spital. Cu greu își mai găsesc cuvinte și speră ca educatoarea să fie pedepsită.

"Nu pot, nu credeam că e așa greu să o văd prima dată. Nu am mai avut aer și abia mă țin pe picioare.  Cel mic nu-i bine din punct de vedere psihic cel mic nu-i bine, încă facem terapie cu el. Nu acceptă în jurul lui adulți, nu acceptă să se joace cu copiii, nici măcar să se integreze într-o colectivitate", povesteşte Roxana Petcu - mama copilului.

Familia cere acum daune morale de 500.000 de euro. Ancheta, spune avocatul acuzării, ar fi scos la iveală că de fapt mai mulți copii au fost bruscați și loviți.

"Când o văd v-am spus, văd aceeași imagine cu al mic, când îl trântește, când îl bruschează, când îl bagă cu capul prin pernă", adaugă Valentin Petcu - tatăl copilului.

Următorul termen în acest proces are loc în 6 martie. Încă de la audieri, Romina Rotariu a susținut că diabetul de care suferă este vinovat de ieșirile violente pe care le-ar fi avut.

"Nu cred că va merge pe o recunoaștere întrucât a avut cumva momentele procesuale până la această dată, când ar fi putut să meargă pe o recunoaștere. Ea se consideră nevinovată, însă din păcate pobele de la dosar, din păcate pentru dumneaei, pentru că și pentru noi ar fi fost modalitatea mult mai simplă recunoașterea ei de a ajunge la un rezultat", explică Victoria Alva Roșul - avocatul familiei.

"În fața insanței suspecta nu a declarat nimic, aceasta este acuzată pentru rele tratamente aplicate minorului și purtare abuzivă în formă continuată", Mihai Văluşescu, jurnalist Digi24 Timişoara.

Dacă instanța va decide că este vinovată, Romina Rotariu poate să stea după gratii între 3 și 7 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fără pensii majorate pentru aceşti bătrâni. Lovitura de după Paşte pentru pensionari
Digi FM
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a...
Pro FM
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e...
Film Now
Sebastian Stan, primele declarații despre relația cu Annabelle Wallis: „Încerc să o păstrez doar pentru mine”
Adevarul
Virusurile care pot provoca cancer: specialiștii avertizează că unul din cinci decese oncologice ar putea fi...
Newsweek
O nouă recalculare de pensii va tăia din banii unor pensionari. În ce domeniu au muncit? Document
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu...
UTV
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire...