RATT: în 2014, facilităţi la transportul în comun în Timișoara, la fel ca şi în 2013

Data publicării:
transport in comun prima



Cui se acordă facilități la transportul în comun în Timișoara, cum trebuie să procedeze beneficiarii?

- Vor fi prelungite automat abonamentele gratuite ale pensionarilor, ale beneficiarilor Legilor 341/2004, 44/1994, 309/2002 şi ale cetăţenilor români cu domiciliul stabil în Timişoara, care au împlinit 70 de ani. Aceştia nu vor mai trebui să se prezinte la chioşcurile RATT pentru activarea cardului de transport.

Pensionarii care nu au card de transport RATT sunt aşteptaţi la oricare punct de vânzare al RATT, de luni pănă vineri, între 6 şi 21,30 pentru a primi cardul. Trebuie să aducă în original cartea de identitate, cuponul de pensie de pe ultima lună sau adeverinţă de la Casa de Pensii, dar și să indice actul normativ cu pricina, dacă sunt beneficiarii unei legi speciale.

- Elevii din clasele I-XII sunt invitaţi la chioşcurile RATT cu buletinul de identitate (dacă au) şi carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs pentru a-şi activa abonamentul pentru anul 2014. Gratuitatea se menţine până la pierderea calităţii de elev şi este valabilă şi în perioada vacanţelor şcolare.

- Angajaţii asociaţiilor care beneficiază de gratuitate pe transportul în comun îşi vor activa abonamentele pentru anul 2014 la Centrul de abonamente de pe strada Intrarea Doinei nr.2, de luni pănă vineri, între orele 6 şi 21, pe baza buletinului de identitate şi a listelor transmise de asociaţii.

- Toate celelalte categorii de beneficiari de reduceri la transportul în comun îşi vor încărca abonamentele lunar sau la nevoie pe baza documentelor specifice la orice punct de vânzare RATT.



Toţi călătorii care au facilităţi la transportul în comun trebuie să aibă asupra lor, după caz, documentele doveditoare: buletin, cupon de pensie, decret, carnet de elev/student vizat la zi pe care le vor prezenta la solicitarea echipelor de control.

Gratuitate la transportul în comun au și timișorenii cu un venit lunar sub 2000 lei, pe baza unei hotărâri de Consiliu Local adoptate în luna decembrie anul trecut. Gratuitatea se acordă pe bază de card eliberat de la chioşcurile RATT, care se validează la urcarea în mijlocul de transport, iar facilitatea este oferită doar până la 15 ianuarie 2014.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai sau nu voie să efectuezi devansare pe autostradă? Codul Rutier 2025 spune exact
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Secretele planului lui Elon Musk de a avea „o legiune de copii” și a salva civilizația
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...