Secţia de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean din Timişoara: recuperare gratuită pentru pacienţi

Data publicării:
recuperare A



Rodica Ionaş
a suferit în urmă cu câteva zile o operaţie de by-pass la unul dintre membrele inferioare. A făcut până acum doar două sedinţe de recuperare, iar rezultatele se văd: "Imediat după ce am avut amputat degetul, am început să fac exerciţiile care mi-au fost recomandate şi am simţit că au efect. Piciorul a fost mult mai atrofiat şi şi-a revenit".



Kinetoterapeutul Radu Butu
ne precizează: "Încercăm să scădem timpul de internare a pacienţilor, de spitalizare, printr-o mobilizare precoce şi ulterior pacienţii când vor merge acasă, recuperarea lor va fi mai rapidă pentru că ştiu ce-au de făcut şi pleacă şi cu nişte informaţii şi cu nişte lucruri învăţate din spital".

Unul dintre medicii care s-a oferit voluntar să asigure recuperarea pacienţilor a practicat această meserie ani buni în Danemarca. Acum intenţionează să aplice ce-a învăţat şi în spitalele din România.



"Acolo cel mai important lucru pentru pacienţii operaţi, care trec prin orice fel de intervenţie chirurgicală este ca a doua zi, post-operator să fie mobilizaţi cât mai repede, astfel se evită foarte multe complicaţii. Vrem să facem lucrul ăsta cu zâmbetul pe buze, să vadă lumea că nu-i atât de greu să fii sănătos", spune kinetoterapeutul Sebastian Miron.

Deocamdată, recuperarea este asigurată gratuit, însă conducerea secţiei se gândeşte în următoarele zile la o modalitate de plată.

 

"Sistemul bugetar este blocat în mod complet absurd, practic, această blocare a angajărilor împiedică orice fel de dezvoltare în sistemul de stat. Momentan, acest proiect trebuie să continue, de voluntariat, aşa cum este el", afirmă Mihai Ionac, şeful Secţiei de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean din Timişoara.

Cei doi medici speră însă ca prin această colaborare să se perfecţioneze în meserie, dar şi să-i determine pe pacienţi să adopte un stil de viaţă sănătos.

reporter: Maria Rohnean
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”