Târgul de Paşte din centrul Timișoarei, între artă şi kitch

Data publicării:
Targ de Paste 02

De la mezeluri şi prăjituri de casă, până la ursuleţi din plus sau iepuraşi în globuri de cristal. Comercianţii au adus produse pentru toate gusturile, astfel că de la artă până la kitch, e doar un pas.

La Târgul de Paşte din Timişoara putem găsi aproape orice. De la ouă cu paiete până la iepuraşi cu picioare din mărgele. Primii vizitatori şi-au exprimat şi primele nemulţumiri. Mai ales că lucrurile naturale sau confecţionate manual sunt puţine şi scumpe: ”Sunt şi lucruri drăguţe şi kitchuri, cele frumoase sunt foarte scumpe”,”Mi se pare că-i cam multă mâncare. Ar trebui să mai aducă mai multe chestii şi jucării mai interesante, nu pluşurile acestea şi toate chinezăriile”, ”Tocmai asta e un lucru foarte bun, că e un amestec de produse, fiecare pe gustul lui poate să-şi aleagă ce vrea şi ce i se potriveşte”.

Municipalitatea a aprobat cererile comercianţilor după specificul mărfurilor. Din acest motiv, patru dintre acestea au şi fost respinse. Cu toate acestea, preţurile nu pot fi modificate. ”Este preţul corect prin prisma regulilor economice. Altminteri, sigur că ne dorim cu toţii ca preţurile să fie cât mai mici, însă n-avem cum să intervenim în zona aceasta”, spune Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Targ de Paste 01
Targ de Paste 01


Preţurile pornesc de la 5 sau 10 lei - un obiect din plastic specific sărbătorilor, sau de la 20 sau 30 de lei - un produs confecţionat manual. Dulciurile de casă costă de 3 sau 5 lei suta de grame. Şase căsuţe din lemn au fost amenajate şi în zona Soarelui din Timişoara.

reporter: Maria Rohnean
operator: Adrian Hrişcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obligatoriu pentru toți românii care vor să-și scoată animalul de companie din țară. Ce trebuie să faci ca să...
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”
Newsweek
Programul de guvernare: Creșterile de pensii, anulate în următorii 3 ani . Bolojan: Nu vom avea bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...