Timiș | Pericol public pe șosele

Pericol public pe o șosea din vestul țării! Așa a sunat apelul la 112 al unui șofer care venea dinspre vama Cenad. A observat și filmat un alt conducător auto care mergea haotic, apoi a sunat la poliție. Inevitabilul s-a produs după câțiva zeci de kilometri, când șoferul a provocat un accident, din fericire, fără victime. Polițiștii l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv. Omul consumase alcool inainte să se urce la volan.
În imaginile surprinse de un alt șofer se vede cum un bărbat care conducea o mașină a unei firme de securitate merge haotic pe drumul spre Timișoara. Speriat de ce ar putea urma, omul a anunțat autoritățile.
„Am sunat la 112, mi-a mulțumit de apel și a zis să îmi văd de treabă. Na bravo! Uite-l și depășește!"
„Șoferul a condus haotic pe o distanță de 30 de kilometri. Mai apoi, șoferul a intrat într-o mașină care aștepta la barieră între Becicherecu Mic și Timișoara", Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24 Timișoara.
„A parcurs o distanță de 30 de kilometri până i-a apărut doamna în drum. Povestea e mai lungă, dar să ne bucurăm că cele două doamne și copilul din spate au scăpat întregi. Dacă ajungea în coloană cu cel puțin 80-100 de km/ oră, vai de cei din coloană", povestește șoferul care a văzut întreaga scenă.
Polițiștii spun că în momentul apelului la 112 nu aveau un echipaj de la rutieră în zonă, dar au trimis de urgență unul de la Timișoara.
"Colegii s-au deplasat de urgență la fața locului și au constatat că este vorba despre un accident rutier soldat cu pagube materiale în care un bărbat de 57 de ani a condus un autoturism pe DN6 dintre Becicherec și Timișoara, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice", susține Aurora Voicilă - purtător de cuvânt IPJ Timiș.
Bărbatul avea o alcoolemie de 0,58 mg/ l alcool pur în aerul expirat și s-a ales cu dosar penal. Anul trecut, în Timiș, șase persoane și-au pierdut viața în urma accidentelor rutiere provocate de șoferii care au consumat alcool înainte să se urce la volan.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.