Ulițe asfaltate, drum de acces, impracticbil

Data publicării:
drum batrana
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Ceilalți aproape 30 de kilometri care leagă comuna de civilizație rămân greu accesibili, în special atunci când plouă sau ninge. 

Comuna Bătrâna este cunoscută drept cea mai săracă localitate din țară. Situată în Ținutul Pădurenilor, departe de civilizație și de așezări urbane, comuna pare ruptă dintr-un alt timp. Bătrânii care mai trăiesc aici nu credeau că vor ajunge să vadă vreodată ulițele asfaltate.

„[Cum e acum cu asfalt, și nu cu pământ?] Foarte bine, foarte frumos, era pe aici o cină (nămol - n.red.) de nici nu puteai merge”, spune un localnic.

„Îi mai bine, îi bine, numa trebe întreținute, dar de la asfalt în jos îi jale”, admite un altul.

„[E mai bine cu asfalt decât era înainte?] Au, doamne, păi cum să nu fie, îi bine, că nu ne mai împiedicăm”, spune un alt sătean.

Cu mașina, accesul spre Bătrâna este posibil doar din comuna Dobra, pe un drum lung de 30 de km.

„Pe o distanță de peste 20 de kilometri, drumul administrat de Consiliul Județean și de Romsilva este un coșmar pentru șoferi. Neasfaltat, drumul de pământ este plin de gropi și denivelări, dar porțiunea de drum care aparține primăriei arată cu totul altfel. Ulițele sunt lărgite și proaspăt asfaltate” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

„Romsilva refuză să predea acest amplasament pe motiv că s-au făcut investiții. Continuăm să facem demersuri pentru a obține o hotărâre de guvern ce va transfera drumul către noi”, explică Adrian David, președintele CJ Hunedoara.

Anul trecut, o hotărâre de guvern referitoare la bugetul minim al administratiilor locale stabilea ca toate comunele din țară, indiferent de numărul de locuitori sau de bugetul propriu, să primească 1,5 milioane de lei. Cu un buget de aproape cinci ori mai mare decât în mod normal, primarul din Bătrâna a decis să asfalteze cei doi kilometri de drum din comună.

„Anul trecut am primit în jur de 14 miliarde și jumătate, de la Guvern. În comparație cu anii trecuți, când ne ridicam undeva la 3 miliarde sau în comparație cu anul acesta, când nu trecem de 3 miliarde”, susține Radu Herciu, primarul comunei Bătrâna.

În cele patru sate ale comunei Bătrâna mai trăiesc puțin peste 100 de oameni. Media de vârstă depășește 60 de ani. localnicii își mai doresc acum doar un medic care să vină în comună măcar o dată pe lună.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Creaturile care trăiesc pe fața ta și se înmulțesc în timp ce dormi. Sunt acolo în fiecare noapte și...
Digi FM
Delia, reacție după ce a fost criticată pentru felul în care a fost surprinsă la ceremonia de învestire a lui...
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
American mutat la Brașov, uluit de prețurile din România: „Nu-mi vine să cred ce am cumpărat cu 45 de dolari”
Newsweek
Toți pensionarii au pierdut 140 de lei la pensie. Cum le-a băgat statul mâna în buzunar?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pierce Brosnan și Helen Mirren, în primul lor film împreună, la 45 de ani de când împărțeau ecranul în „The...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”