Utilaje vechi la ISU Banat

Data publicării:
utilaje isu

De exemplu, la un bloc de 10 etaje, adică la 33 de metri, pompierii folosesc scări. Iar lucrurile se vor complica în viitor, pentru că la Timișoara se construiește o clădire de 155 de metri înalțime. În aceste condiții, pompierii au cerut  ajutor autorităţilor judeţene pentru a cumpăra un utilaj care să îi ajute în misiune. Pompierii de la ISU Banat au nevoie urgent de un utilaj de intervenţie la mare înălţime.

Mai ales pentru a face faţă eventualelor incendii în Timişoara, unde se va construi o clădire de 155 de metri. Niciun utilaj în prezent nu ar putea fi folosit într-o astfel de situaţie. Scările pe care le folosesc pompierii acum sunt vechi de peste 30 de ani şi nu pot ajunge la mai mult de 33 de metri.

„Avem în dotare două autospeciale pentru intervenţii la înălţime construite în anii 80, 83 şi 84 respectiv, de producţie românească. Acestea permit accesul la aceste înălţimi. Problema se pune de amplasarea lor. Pentru că ele ajung la maximum 33 de metri, dar asta înseamnă să ne putem apropia mult de bloc”, explică locotenent colonel, Lucian Mihoc, inspectorul şef al ISU Banat.

Un utilaj care poate ajunge la înălţimi mari costă aproximativ 600.000 de euro. Pompierii au cerut ajutor de la Consiliul Judeţean Timiş, mai ales că în Timișoara a început construcția unei clădiri de 155 de metri înalțime.

„Avem două variante, având în vedere şi costurile financiare mari. Ar fi includerea acestui utilaj de muncă la înălţime pe proiecte pe fonduri europene pe ADI Vest sau includerea lui în bugetul pentru anul 2016”, spune Călin Dobra, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş.  

În judeţul Hunedoara situaţia este şi mai gravă. Pe lângă faptul că utilajele sunt vechi, scările cu platformă pentru intervenţia la înălţime nu pot ajunge decât la 27 de metri. Asta în condiţiile în care un bloc cu 10 etaje are peste 33 de metri înalțime.

„ISU Hunedoara deține patru autoscări mecanice. Aceste utilaje au o vechime de peste 30 de ani ele fiind totuși funcționale. Cu ajutorul autoscării se pot efectua intervenții de stingere a incendiilor la maxim 27 de metri înălțime. Dacă blocurile sunt mai înalte decțr autoscările pe care noi le deținem se intervine prin interiorul clădirii”, a precizat și Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Situația este asemănătoare și în  Caraș-Severin. Județul ar putea beneficia de finanțare în acest sens anul viitor, când cu bani de la Uniunea Europeană ar putea fi cumpărat un vehicul pentru întervenții la înălțime

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Andrei Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...