Duel cu o debutantă în cupele europene

Data publicării:
RD-Riko-Ribnica-2016-17
SCM Politehnica Timișoara va juca împotriva liderului la zi a campionatului sloven, Riko Ribnica, în ultimul tur preliminar al Cupei EHF. Slovenii, care au aniversat anul acesta 60 de ani de existență se află la debutul în cupele europene, după ce sezonul trecut au încheiat întrecerea internă pe locul trei.

„La momentul în care trebuia să ne extragă adversarul, în urmă mai era Tatabanya, Goppingen, Fox, Ademal Leon şi acea formaţie din Austria, deci nu putem spune că am avut ghinion, ci că am avut parte de o tragere bună. Dar asta nu înseamnă că avem un meci uşor”, a spus Dan Dumitru, managerul sprotiv al celor de la SCM Poli.

Viitoarea adversară a Politehnicii traversează o formă de invidiat în debutul actualului sezon. Formația antrenată de Robert Begus e liderul detașat al primei ligi din Slovenia, cu șapte victorii din tot atâtea meciuri disputate și cu cel mai bun atac al campionatului. Manșa tur a duelului dintre SCM Politehnica și RD Riko Ribnica se va disputa la Timișoara, în 19 sau 20 noiembrie, iar returul va avea loc o săptămână mai târziu, sud-estul Sloveniei.

„Ne-am fi dorit ca primul meci să fie în deplasare, dar sorţii aşa au decis. Vă daţi seama că ne dorim să ne calificăm şi dacă am ajuns până aici să facem şi pasul spre grupe. Avem un moral bun după 4 victorii în EHF, dar ne pregătim şi sperăm să accedem în grupe”, a adăugat oficialul timișorenilor. Câștigătoarea acestei „duble" va evolua în grupele Cupei EHF, care vor începe în 11 februarie 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...