Marinari şcoliţi degeaba de o regie falimentară

Data publicării:
marinari
Regia de Transport Timişoara, aflată într-o situaţie financiară foarte dificilă, cheltuieşte lunar bani cu 22 de angajaţi care stau degeaba. Asta, pentru că celebrele vaporaşe de 7 milioane de euro încă nu plimbă călători sau turişti. Este vorba de 15 angajaţi pentru care Regia a cheltuit anul trecut peste 40.000 de lei pentru şcolirea lor la Galaţi. De asemenea, au fost angajaţi şi 7 căpitani de vas şi ingineri aduşi tot de la Galaţi, dar aceştia nu au avut până acum activitate.

După ce primăria Timişoara a cumpărat 7 vaporaşe cu 7 milioane de lei, Regia Autonomă de Trabnsport Timişoara, cea care le administrează, a trimis la Galaţi 15 angajţi pentru a-i califica în meseria de marinari. Cursurile, desfăşurate între mai- octombrie 2016, au costat 43.000 de lei. Alte 7 persoane specializarte au fost angajate pe post de căpitani. Tot personalul de pe ambarcaţiuni este plătit lunar. Salariile sunt confidenţiale, însă, din bugetul public al regiei reseie un salariu mediu brut de 3.000 de per angajat. Asta, în condiţiile în care regia are restanţe de 67 de milioane de lei.

"Cei 22 de angajaţi care formează personalul de navigaţie conduc aceste vapoare doar de probă de mai bine de 6 luni. Ei nu pot plimba pasageri în regim de transport în comun regulat pentru că autorităţile nu au obţinut documentele necesare pentru asta" - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timişoara.

Reprezentanţii Regiei de Transport refuză să facă declaraţii pe această temă, dar ne-au transmis că: „Vapoarele nu pot circula pentru că nu este înfiinţată Administraţia de Căi Navigabile Bega."

Responsabilitatea obţinerii acestor documente aparţine Primăriei Timişoara. Edilul şef dă vina pe Guvern şi pe interese politice pentru situaţie.

"Vaporaşele... se face tot posibilul să nu se creeze acea autoritate de administrare a canalului Bega pentru a nu se putea îndeplini indicatorii pe care i-am angajat în cadrul proiectului european astfel încât să pierdem finanţarea. Cine boicotează? PSD-ul, pentru că PSD-ul conduce țara asta la ora actuală. De pierdut au timişorenii şi turiştii care aşteaptă de mai bine de un an să aibă la dispoziţie transport în comun pe apă. ", spune Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

"Cred că problema nu a fost luată în serios. Poate că doar au dorit să dea de lucru unor oameni, nu le-a păsat şi nu au grijă. Este trist pentru că sunt bani cheltuiţi, bani care ar fi putut ajunge în spitale, în şcoli, undeva sunt ar fi fost mai multă nevoie."

"Nu ştiu, nu le-am văzut în funcţiune niciodată de când sunt în Timişoara."

"Nu cred că o să ne plimbăm, cel puţin nu în următorii ani. Cred că este mai bine de un an de când se plimbă. În fiecare zi sunt aici 5 oameni cel puţin. Ei se plimbă cu ele, noi nu cred că o să ne plimbăm niciodată cu ele."

Punerea în mişcare a vaporaşelor este un criteriu obligatoriu pentru ca Timișoara să nu piardă cele 25 de milioane de lei primite de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea malurilor Begăi. Autoritățile au cerut deja Ministerului Dezvoltării Regionale amânarea termenului de atingere a criteriilor impuse de UE până anul viitor, ultimul fiind de 31 iunie 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...