Patria cărbunelui renunță la resursa principală

La Deva a fost înființată astăzi o societate nouă, aflată în subordinea primăriei. Aceasta va distribui agent termic produs de un concern german. Investiția pe care nemții o vor derula la Deva este estimată la 23 de milioane de euro.
„Dorim să avem o alternativă în cazul în care Mintia nu va mai furniza agentul termic. Costurile pentru municipiul Deva sunt aproape de zero, pentru că sunt doar costurile cu personalul care va deservi societatea comercială de distribuție”, explică Răzvan Mareș, viceprimarul Devei.
În Deva, o treime din numărul total de apartamente, adică aproximativ 6.000, mai sunt acum racordate la sistemul centralizat de încălzire.
„Odată ce Deva se va desprinde de termocentrala Mintia, aceste apartamente vor beneficia de apă caldă și de căldură produse pe bază de gaz și curent electric, și distribuite în oraș de firma nou înființată” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.
„Nn nou sistem de producere în cogenerare, mult mai eficient decât cel în cărbune. El va funcționa cu gaz, în cogenerare, motoare termice în cogenerare, motoare de ultimă generație. Sunt mult mai performante din punct de vedere al producerii în paralel și a energiei electrice și termice”, susține Claudiu Simionescu, directorul Societății de Distribuție a agentului termic.
Rând pe rând, și primăriile din Valea Jiului au început să investească în sisteme alternative de încălzire. La Petroșani și Lupeni predomină centralele pe gaz, iar la Vulcan, primăria a investit 2,6 milioane de euro fonduri europene pentru energie alternativă. Și tot la Vulcan, din 28 de mii de locuitori, mai puțin de 1.000 mai depind acum de agentul termic pe bază de cărbune.
„Am introdus panouri solare și pompe de căldură ca fiind 2 alternative la termoficare. Am reușit să dăm enegie termică numai la instituțiile publice, adică școli, grădinițe, și blocurile care aparțin consiliului local”, completează Gheorghe Ile, primarul Municipiului Vulcan.
În prezent, în Valea Jiului funcționează șase exploatări miniere. Până anul viitor, cel mai probabil patru dintre ele vor fi închise, Lonea, Lupeni, Uricani și Paroșeni.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.