Video Pachetul de măsuri fiscale, anunțat săptămâna viitoare. Ilie Bolojan: „Trebuie atacată problema deficitului și accesarea fondurilor UE”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, după ședința de guvern de la Palatul Victoria, că pachetul de măsuri fiscale de reducere a cheltuielilor va fi anunțat săptămâna viitoare, el arătând că România este într-o situaţie dificilă ca urmare a deficitelor bugetare cronice din ultimii ani, cel mai mare fiind înregistrat anul trecut. Premierul a anunţat că TVA va fi reaşezată pe două praguri. O altă măsură se referă la creşterea accizelor la alcool şi combustibil sau impozitarea suplimentară a capitalului, la bănci sau jocuri de noroc.

Tanczos Barna: „Cu pachetul de măsuri am scăpat de junk și de pericolul de «a nu ne da cineva pe caiet». E o certitudine”

Florin Roman: „Oamenii vor fi în stradă scoşi de sindicate apropiate PSD”/ Daniel Zamfir: „Vorbești de guvernare liberală cu 14%?”

Florin Roman, la congresul PNL: „Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii”. Replica lui Ilie Bolojan
Economist numit consilier onorific al premierului
ACTUALIZARE 19.58 Premierul Ilie Bolojan a anunțat că l-a numit pe Ionuț Dumitru consilier onorific în echipa sa, începând de astăzi. Acesta era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Dan, relata Digi24 și a fost timp de 9 ani președintele Consiliului Fiscal al României. Detalii aici.
Premierul a avut o şedinţă la ANAF despre încasările la buget
ACTUALIZARE 19.33 Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, avut o şedinţă la ANAF, unde a discutat despre încasările la buget, el arătând că a întrebat dacă s-au dat nişte sancţiuni, dacă a fost cineva schimbat din funcţie şi precizând că, dacă ar fi nişte criterii de performanţă aplicate, lucrurile s-ar schimba.
„Eu am spus că, fără să avem o vânătoare de vrăjitoare, pentru că nu sunt de acord cu asta şi îmi respect foarte mult colegii care sunt în sectorul public, nu putem nega nişte evidenţe. Asta nu va fi un sport, ci trebuie fi făcută analiza fiecărei instituţii, de la primăria de comună până la Guvernul României şi este adevărat că în perioada următoare vom face o analiză. Dar nu cred neapărat că premierul trebuie să aibă şaptesprezece consilieri sau poate să aibă... nu ştiu... nouă, zece, unsprezece. (...) Nu trebuie neapărat ca un demnitar să aibă un cabinet plin. Poate să aibă un cabinet mult mai redus ca număr şi tot nu se va întâmpla nimic, dar asta arată un respect pentru oameni”, a arătat Bolojan.
Premierul a menţionat că a avut o şedinţă la ANAF şi a discutat despre încasările de la buget.
„În mod evident, ca în orice activitate, unii îşi fac planul (...). Şi am întrebat dacă s-au dat nişte sancţiuni, dacă a fost cineva schimbat din funcţie. Vă asigur, că dacă ar fi nişte criterii de performanţă peste tot şi s-ar lua măsuri - ţi-ai făcut treaba, eşti respectat, nu te-ntreabă nimeni ce simpatie politică ai. Iar dacă nu faci, nu dai rezultate, nu asiguri performanţă, eşti schimbat din funcţie - vă asigur că în multe domenii lucrurile s-ar schimba substanţial. Eu asta voi susţine în ceea ce priveşte sistemul public din România, respectându-i pe colegii care îşi fac datoria în toate serviciile publice din ţara noastră şi care, alături de cei din sectorul privat, duc această ţară în spate”, a completat premierul.
Ilie Bolojan: Cred că e mult loc de bine la RA-APPS. Nesimţirea e mare
ACTUALIZARE 19.29 Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că e mult loc de bine la RA-APPS, arătând că „de când i-am lăsat eu în 2008, nu mai ştiu ce-au făcut. Dar v-aş da un exemplu de zilele acestea: pe şoseaua Kiseleff, există o clădire frumoasă a RAPPS, unde funcţionează o bancă de stat. Credeţi că banca de stat a închiriat sediul de la RA-APPS? Nu. RA-APPS a încheiat unui privat. Şi privatul, cu câteva zeci de mii de euro lunar, de foarte mulţi ani, a închiriat-o unei bănci de stat”, a spus Bolojan, după şedinţa de guvern.
„Încă nu m-am întâlnit cu directorul de la RA-APPS, dar pe cel de la bancă l-am întrebat: Totuşi, la un salariu de 20.000 de euro net, nu v-aţi interesat de ce plătiţi unui intermediar sume exorbitante, lună de lună? Aţi făcut vreo adresă la RA-APPS să-i spui, «Dragă Regia statului, o bancă a statului vrea să-ţi plătească o chirie mai mare. Nu vrei să mă anunţi când se încheie contractul privatului?», a mai spus premierul.
„Nesimţirea e mare în multe locuri, să ştiţi. Şi cred că în foarte multe companii de stat este mult loc de mai bine şi întotdeauna administrarea unor active de stat, din păcate, s-a dovedit că se face destul de prost, când acolo nu sunt puse nişte criterii corecte şi cinstite şi tendinţa de a le da la prieteni sau la un nivel de chirie sub cel de piaţă este destul de mare”, a menţionat el.
Bolojan, despre Rabla şi Casa Verde
ACTUALIZARE 19.17 Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la programele Rabla şi Casa Verde, că vor fi analizate, în câteva zile, toate programele care ţin de componenta de mediu şi vor fi luate decizii, menţionând că, personal, consideră că nu mai există capacitatea financiară pentru susţinerea tuturor programelor.
„Nu există o decizie legată de suspendarea unui program sau al altuia. Dar e adevărat că am discutat, aşa cum v-am precizat, la componenta de licitaţii care pot fi demarate, să suspendăm programele care se deschid în perioada următoare pe o perioadă de o lună, două, până le putem analiza impactul şi până putem analiza dacă avem bani să le susţinem. Pe de o parte, ne spuneţi: vă rog să nu reduceţi cheltuieli, că avem nevoie de oameni în administraţie, vă rog să nu scădeţi investiţii, pentru că avem nevoie de investiţii, dar vedeţi şi cu programele, dar nu merg lucrurile astea aşa. Şi atunci, vom analiza, în câteva zile, toate programele care ţin de componenta de mediu şi vor fi luate nişte decizii în acest sens”, a spus Bolojan într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că, din punctul său de vedere, România nu mai are capacitatea financiară să susţină toate programele care erau dedicate din bugetul de stat unor anumite componente economice.
„V-aş da un exemplu: avem componenta de panouri fotovoltaice. Personal, cred că, având mult mai puţini bani la dispoziţie, trebuie să ne rezumăm strict la acele programe de susţinere a unor direcţii care rezolvă câteva lucruri. În primul rând, ne cresc capacitatea de a ne creşte exporturile. Avem un deficit comercial foarte mare şi, dacă venim cu un program de sprijin pe o componentă mai mică sau mai mare într-o anumită zonă economică, cred că trebuie să susţinem firmele care exportă din România sau programe de genul acesta”, a explicat Bolojan.
Potrivit premierului, trebuie susţinute firmele la care dezvoltarea componentei de prelucrare a produselor agricole duce la scăderea importurilor.
Ilie Bolojan, întrebat de ce PNL nu a propus femei în Guvern
ACTUALIZARE 19.15 Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, întrebat de ce PNL nu a propus nicio femeie în Guvern, că partidul a încercat să aducă în Executiv „oameni performanți”, „oameni competenți”, fiind un criteriu mai important acesta decât dacă sunt femei sau bărbați. Detalii aici.
Pachet de măsuri revizuite în PNRR
ACTUALIZARE 19.12 Premierul Ilie Bolojan a anunţat vineri că vrea ca în prima jumătate a lunii iulie să depună la Comisia Europeană programul revizuit de proiecte din PNRR şi graficul de respectare a jaloanelor, iar în toamnă să poată accesa o sumă de 5 miliarde de euro cel puţin, aceasta fiind ţinta Executivului. El a amintit că România are problemele legate de pensiile speciale, unde va trebui intervenit în aşa fel încât să se asigure o justiţie socială minimală, iar pensionarea să se facă la o vârstă corectă. Detalii aici.
Bolojan: Nu voi ezita să uzez de prerogativa de a înlocui miniştri
ACTUALIZARE 18.53 Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că nu a avut drept de veto în ceea ce îi priveşte pe membrii Cabinetului său, dar a precizat că în cazul în care va constata că într-un domeniu nu există rezultate nu va ezita să uzeze de prerogativa de a înlocui miniştri.
El a spus că partidele politice au posibilitatea să îşi înlocuiască miniştrii, dar a subliniat importanţa stabilităţii.
„În ceea ce priveşte un alt aspect legat de înlocuire, premierul nu a avut, să spun, drept de veto pe miniştri. Nici asta nu era problema. Dar vă asigur că, dacă lucrurile care sunt în programul de guvernare nu sunt puse în practică într-un termen rezonabil, dacă în mod cert, într-un anumit domeniu, nu sunt rezultate, nu voi ezita să uzez de prerogativa premierului de a înlocui miniştrii. Asta se face însă corect şi cinstit, nu politic, nu din raţiune de imagine, nu de paratrăznet, ci pur şi simplu pe baza unei analize corecte, pe informarea ministrului şi a partenerilor şi pe nişte decizii raţionale. Nu spectacolul este problema, ci munca este problema şi rezultatele”, a afirmat Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului.
Reducerea subvențiilor pentru partide, adoptată la rectificarea bugetară
ACTUALIZARE 18.52 Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, că subvențiile pentru partide vor fi reduse, menționând că măsura va fi luată la rectificarea bugetară.
„Reducerea subvențiilor pentru partide și toate celelalte măsuri care urmează să fie puse în practică vor fi adoptate la rectificarea bugetară. Personal consider și este una din direcții, că toată lumea, inclusiv partidele politice, inclusiv cei care suntem pe funcții de conducere, trebuie să fie parte a acestui efort național de corecție”, a precizat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, întrebat de ce nu a luat măsura reducerii subvențiilor pentru partide.
El a adăugat că „lucrurile care au fost posibile anii trecuți nu mai sunt posibile toate”.
„Ceea ce s-a acumulat negativ trebuie să corectăm, nu pentru că vrem să fim populiști, ci pentru că este absolut necesar să facem acest lucru în interesul cetățenilor țării noastre”, a arătat Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan, despre programul de vize pentru SUA
ACTUALIZARE 18.48 Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că reintrarea României în programul de vize pentru Statele Unite ale Americii trebuie să rămână un obiectiv important în relaţia cu partenerul american.
El a fost întrebat despre anunţul Ambasadei SUA în România privind introducerea de verificări suplimentare pentru românii care vor să obţină vize.
„Fiecare ţară îşi stabileşte propriile criterii după care permite accesul în ţara respectivă. Ştiţi, probabil, că pentru Administraţia SUA componenta de imigraţie ilegală a fost o temă importantă şi pe agenda publică americană. A fost un subiect de interes, cum sunt la noi, de exemplu, nu ştiu, pensiile speciale sau alte subiecte de genul acesta. Şi atunci este logic să ia anumite măsuri care să le securizeze frontierele, care să limiteze imigraţia ilegală şi nu văd niciun fel de problemă legată de această direcţie. (...) În ceea ce priveşte reintrarea României în programul de vize, eu cred că trebuie să rămână un obiectiv important pentru noi în relaţia cu Statele Unite, pentru cetăţenii noştri, şi lucrăm ca acest lucru să se întâmple. Dar haideţi să lucrăm mai mult şi să claxonăm mai puţin. Şi poate veţi vedea rezultate”, a spus premierul.
Tăieri de comitete și comisii. Bolojan: „Le-aș numi sinecuri”
ACTUALIZARE 18.42 Premierul Ilie Bolojan a declarat, în cadrul conferinței de presă ținute la Palatul Victoria, că „până săptămâna următoare, vom inventaria companiile guvernamentale”, mai exact, „tot ceea ce înseamnă comitete, comisii - le-aş numi sinecuri - și în fiecare ședință de guvern de acum înainte vom ataca această zonă”. Premierul a oferit și un exemplu de reducere a cheltuielilor în acest mod: un comitet, format din 17 persoane, cu un venit de 4.000 de euro net pe lună, fiind „transformat în comitet de 5 persoane”. Detalii aici.
Problema subfinanțării CNAS
ACTUALIZARE 17.58 Premierul Ilie Bolojan a precizat că Guvernul va analiza problema subfinanțării Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), mai exact extinderea bazei de contribuabili la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate.
„O problemă pe care o avem este subfinanțarea Casei Naționale de Sănătate, cu afectarea calității serviciilor din acest sistem. Vă rog să vă gândiți că avem foarte puțini contributori, puțin peste șase milioane, dar avem peste 16 milioane de beneficiari. Asta înseamnă că avem foarte multe excepții și în același timp avem categorii care sunt scutite. Analizăm extinderea bazei de contribuabii, prin reducerea unor excepții și prin aplicarea acestei contribuții la pensiile mai mari”.
Nou pachet de burse pentru elevi
ACTUALIZARE 17.25 Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că statul a dezvoltat un pachet de burse pentru elevi, care a plecat acum 3 ani de la 188 milioane de lei şi au ajuns la 4,7 miliarde de lei.
„Am dezvoltat un pachet de burse pentru elevi, care a plecat acum 3 ani de zile de la 188 milioane de lei pe toată ţara şi a ajuns la 4,7 miliarde de lei. Deci, este o creştere imensă. Sunt bune orice fel de burse, dar gândiţi-vă că plătim un miliard de euro aproape doar pentru bursele elevilor”, a precizat Ilie Bolojan, adăugând că acest lucru trebuie reconfigurat.
Ilie Bolojan: Aprobarea bugetelor companiilor de stat, condiţionată
ACTUALIZARE 17.18 Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că până săptămâna viitoare companiile de stat şi autorităţile din subordinea Executivului vor fi inventariate şi a precizat că aprobarea bugetelor acestora va fi condiţionată.
„O direcţie importantă prin care putem avea resurse mai multe la bugetul de stat este reforma companiilor de stat şi tot ceea ce înseamnă autorităţi care, într-o formă sau alta, sunt finanţate din pieţe şi sunt în subordinea Guvernului. Am stabilit azi în Guvern că, până săptămâna viitoare, vom inventaria toate aceste companii şi pentru că unele dintre ele au nevoie de aprobarea bugetelor în şedinţă de Guvern am condiţionat aprobarea acestor bugete de stabilirea unor indicatori de performanţă fără echivoc”, a spus premierul, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului. Detalii aici.
Moratoriu de 6 luni privind licitațiile
ACTUALIZARE 17.15 Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, că s-a convenit în Guvern un moratoriu de şase luni de zile până la sfârşitul anului, în care vom suspenda declanşarea unor noi proceduri de licitaţii sau întreruperea celor care sunt pornite, dar nu s-au depus oferte şi nu s-au adjudecat deja. El a precizat că această suspendare se face doar pentru proiectele care sunt finanţate de guvern şi nu sunt legate de fonduri europene.
„Am convenit un moratoriu de şase luni de zile până la sfârşitul anului, în care vom suspenda declanşarea unor noi proceduri de licitaţii sau întreruperea celor care sunt pornite, dar nu s-au depus oferte şi nu s-au adjudecat deja din punct de vedere al câştigătorilor, în aşa fel încât să ne putem prioritiza proiectele în această perioadă, pentru a asigura finanţarea acelora pe care ni le putem permite, pe care le putem termina într-un timp rezonabil şi care au un impact în comunităţile lor”, a anunţat premierul la Palatul Victoria.
Ilie Bolojan a precizat că această suspendare se face doar pentru proiectele care sunt finanţate de guvern şi nu sunt legate de fonduri europene.
„Pentru toate proiectele care au proiecte câştigate din fonduri europene, măsura este inversă, adică trebuie urgentate, trebuie finalizate toate apelurile care nu sunt finalizate, trebuie accelerate lucrările, procedurile, în aşa fel încât să urgentăm aceste investiţii”, a mai afirmat Bolojan.
Bolojan, despre vicepremierii noului Guvern
ACTUALIZARE 17.11 Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre reorganizarea de la Senat, precizând că, în acest caz, „oamenii au două opțiuni - dacă vor să se transfere în altă instituție publică, pot să o facă. Au preferat să se transfere, credeți-mă.... și când am făcut reduceri la primărie, la consiliul județean, au preferat să se transfere. În ceea ce privește vicepremierii, eu sunt un om corect. Vechiul guvern avea trei vicepremieri. Acum sunt 5 vicepremieri, dar dintre ei doi sunt de fapt miniștri. Deci, în fapt, sunt doi vicepremieri în plus, fără portofoliu. Vă rog să rețineți că sunt mai multe partide care formează acest Guvern. Dacă ne facem datoria, nu două posturi în plus sunt problema, ci ceea ce vom face în perioada următoare. Sunt instituiții unde e subdimensionat personalul și trebuie calculate corect redevențele”.
În ceea ce privește cotele de TVA, după o analiză și consultarea tuturor celor implicați, „vom anunța săptămâna viitoare care e propunerea. Știm că aceste măsuri nu pot naște aplauze nici într-o direcție, nici într-alta, dar suntem într-o situație dificilă și aceste măsuri trebuiau luate. Nu vrem să ajungem într-o situația în care agențiile de rating ne consideră cu risc. Reducerea subvențiilor pentru partide și toate celelalte măsuri care urmează să fie puse în practică vor fi la rectificarea bugetară. Consider că toți trebuie să fie parte a acestui efort, toți cei din funcții”, a subliniat premierul.
Ilie Bolojan, despre problema sporurilor: În multe zone s-a sărit calul
ACTUALIZARE 17.02 „În multe zone s-a sărit calul din punct de vedere al acordării unor sporuri, dar și din perspectiva măririi numărului de angajați. S-a dovedit că s-a lucrat foarte bine și cu mai puțini angajați. (...) Astăzi există o cerere din partea economiei private. Eu întotdeaua am spus că numărul locurilor de muncă trebuie calculate corect în așa fel încât lumea să își facă datoria. Sunt colegi care muncesc și vin supărați la muncă pentru că alții vin la muncă și dacă îl întrebi ce a făcut în mod real nu poate spune”, a avertizat, în continuare, în conferința de presă ținută la Palatul Victoria, Ilie Bolojan. Detalii aici.
Premierul a dat și exemple despre cum consideră că ar trebui să funcționeze lucrurile, pentru eficientizare: „La poliția locală e un polițist la 1.000 de locuitori. În Oradea ar trebui să existe 200 de polițiști. Sunt sub 80, dar n-ați auzit să fie cea mai mare infracționalitate, cel mai murdat oraș... (...) În Oradea competențele sunt partajate. Când suni la dispecer se trimite exact echipajul care să intervină. Armanentul se poate ține într-un loc, nu să fie mai mulți oameni dislocați care să îl păzească în mai multe locuri”, adăugând că „fără să avem o vânătoare de vrăjitoare, nu putem nega niște evidențe - dar acesta nu va fi un sport, trebuie făcută o analiză în fiecare instituție. Nu cred neapărat că premierul trebuie să aibă 17 consilieri, poate să aibă 10. Nu trebuie un demnitar să aibă un cabinet plin, poate să aibă unul mai redus”.
Măsurile care vor fi adoptate anul viitor
ACTUALIZARE 16.44 Un alt pachet de măsuri se referă la cele care vor intra în vigoare de anul viitor, dar „probabil le vom anunța în această perioadă, astfel încât să dăm o perspectivă piețelor că România ia măsurile necesare pentru a stabiliza economia și să nu degenerăm într-o criză”, a adăugat, în conferința de presă ținută la Palatul Victoria, Ilie Bolojan.
Astfel, „impozitele persoanelor fizice pe proprietate - case, terenuri vor fi reașezate, foarte probabil mărite, în așa fel încât calculele să se facă după valoarea de piață. Măsura va fi dublată de pachetul de reformă pentru administrația locală”, a punctat șeful Guvernului.
Tot de anul viitor urmează să fie, „foarte probabil majorat impozitul pe capital, de exemplu impozitul pe dividende. Toate aceste măsuri vom încerca să le anunțăm din timp și să evităm adoptarea lor într-o perioadă foarte scurtă, pentru că aplicarea lor nu e ușoară, iar economia trebuie să fie predictibilă”, a adăugat premierul.
Problema accesării fondurilor europene
ACTUALIZARE 16.40 Premierul Ilie Bolojan a precizat că „a doua urgență este legată de fondurile europene. Avem proiecte importante în derulare pe fonduri europene - unele sunt cale ferată, autostrăzi, altele sunt în administrația publică locală, iar aceste fonduri înseamnă infrastructură care se dezvoltă, investiții, locuri mai bune de muncă... Aici efortul va fi pe componenta de investiții și pe componenta de îndeplinire jaloane din PNRR”.
În ceea ce privește investițiile, „se derulează negocieri importante cu Comisia Europeană, în așa fel încât proiectele care pot fi finanlizate până la finalul anului viitor să rămână pe PNRR, iar cele care nu pot fi finalizate să fie pe finanțarea națională și înlocuite cu alte proiecte. Anvelopa pentru investiții e cea pe care o avem, de aceea este important să reașezăm aceste proiecte în așa fel încât să depunem în prima jumătate a lunii graficul îndeplinirii jaloanelor din PNRR. Am avut discuții cu toți miniștrii care au întârzieri pe această componentă”, a adăugat prim-ministrul.
Premierul României: TVA va fi reașezată la două praguri
ACTUALIZARE 16.35 Premierul României a adăugat, în conferința de presă după ședința Guvernlui, că „foarte probabil, TVA va fi reașezată la două praguri - astăzi avem 3 praguri. Săptămâna viitoare vă vom anunța acest praguri și vă vom explica care sunt argumentele. Este foarte posibil să propunem o creștere a accizelor care țin de alcool și de combustibil. O problemă importantă e subfinanțarea Casei de Sănătate. Avem puțin contributori, dar peste 16 milioane de beneficiari. Avem categori care sunt scutite. Avem de gând să extindem paleta de contribuabili, prin aplicarea contribuției de sănătate la pensiile mai mari”. Detalii aici.
Ilie Bolojan: Avem sporuri unele peste altele
ACTUALIZARE 16.33 Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că pachetul de măsuri fiscale de reducere a cheltuielilor va fi anunțat săptămâna viitoare, el arătând că România este într-o situaţie dificilă ca urmare a deficitelor bugetare cronice din ultimii ani. Țara noastră are inclusiv „un număr mare de sporuri. Unele au fost abuzate în anii acestea și avem printre cele mai populare - sporul de antenă. Asta înseamnă că un om, dacă e în fața unui calculator, beneficiază de acest spor. Mă gândesc la cei din privat, la dvs. care nu primiți un astfel de spor. Toate aceste sporuri vor fi evaluate în perioada următoare. Sporul de fonduri europene, un spor important care îți poate crește salariul cu până la 50% e legat de orele lucrate. Dar avem situații în care se pierd fonduri europene, orele nu sunt lucrate în mod real, dar sunt bifate”.
Ilie Bolojan a adăugat, în conferința de presă după ședința de guvern că „componenta salariului să fie legată de performanță. Sunt aspecte care țin de zona de educație, e greu să ne ducem cu aceste deficite mai departe. Am dezvoltat un pachet de burse pentru elevi de 188 milioane lei pe toată țara și am ajuns la aproape un miliard lei în 3 ani. Nu mai putem susține cheltuielile statului la acest nivel și la acest buget de investiții. Trebuie să lucrăm la creșterea veniturilor, prin îmbunătățirea colectării, prin combaterea evaziunii fiscale, eliminarea excepțiilor, dar suntem puși în situația să pregătim un pachet de măsuri fiscale care va fi anunțat săptămâna viitoare și va fi dezbătut cu cei implicați”.
Declarațiile premierului României după ședința de guvern
ACTUALIZARE 16.27 Premierul Ilie Bolojan a făcut declarații de presă după ședința de guvern privind măsurile de austeritate care vor fi luate în perioada următoare, care prevăd inclusiv tăierea unor sporuri.
Premierul a declarat că România are „cele mai mici venituri din Europa ca pondere din PIB, avem cheltuieli mai mari decât ne putem permite. Nu neapărat cheltuieli publice mai mari, care țin de locuitori, ci cheltuieli publice care țin de contribuabili. Creditele pe care le luăm sunt la dobânzi ridicate și pentru că nu putem recupera repede aceste 30 miliarde euro va trebuie să luăm credite și în perioada următoare. Deci e vorba de reducere a deficitului și accesarea fondurilor europene.”
„În ceea ce privește deficitul e nevoie să ne creștem veniturile și să ne scădem cheltuielile, dar trebuie să o facem într-un regim de urgență, dar și pe termen lung, adică să atacăm venituri și cheltuieli structurale pentru a scădea an de an deficitul și să ajungem la unul rezonabil care nu împovărează generațiile următoare”, a adăugat premierul Ilie Bolojan.
„În ceea ce privește scăderea de cheltuieli, lucrăm pe mai multe compomente, inventariem tot ceea ce înseamnă comitete, comisii - le-aș numi sinecuri - și în fiecare ședință de Guvern vom ataca această zonă. Astăzi am început practic cu o astfel de structură - un comitet care era format din 17 persoane care aveau un venit de 4.000 euro pe lună. L-am transformat în 5 persoane cu venit de 1.000 de persoane”.
Ordonanța sporurilor, amânată
ACTUALIZARE 14:28 Ordonanța de urgență care prevede tăierea sporurilor pentru condiții vătămătoare ale bugetarilor a fost amânată pentru săptămâna viitoare, informează Digi24, citând surse guvernamentale.
Proiectul de act normativ nu are avizele necesare de la Consiliul Economic și Social și de la Ministerul Justiției, dar urmează să fie reluat săptămâna viitoare în ședință de guvern.
Bolojan, anunț la începutul ședinței
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE 14:16 Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, la începutul şedinţei de guvern, că vor discuta în fiecare şedinţă, în perioada următoare, despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor, care să acţioneze asupra deficitului bugetar şi, de asemenea, pe componenta de prioritizare a investiţiilor şi de îndeplinire a jaloanelor din PNRR.
Premierul Ilie Bolojan a declarat la începutul şedinţei de guvern că este un preambul al pregătirii pachetului de măsuri privind cele două urgenţe pe care le avem în următoarele două săptămâni, deficitul bugetar şi cel privind accesarea fondurilor europene.
„Urmează să discutăm în fiecare şedinţă de guvern din perioada imediat următoare despre adoptarea unor măsuri care să atace aceste două urgenţe, în ceea ce priveşte scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor care să acţioneze asupra deficitului bugetar şi de asemenea pe componenta de prioritizare a investiţiilor şi de îndeplinire a jaloanelor în aşa fel încât să ne putem accesa finanţările europene într-o cotă cât mai mare până la finalul acestui an din PNRR”, a spus Bolojan în şedinţă.
Premierul a mai spus că „o direcţie importantă tot în următoarele două săptămâni va fi cea privind restructurarea companiilor de stat”.
„Într-una din şedinţele viitoare vom aproba şi bugetele de cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerelor, în aşa fel încât acestea să includă indicatori de performanţă şi criterii de eficienţă clare, pentru ca şi în această zonă să avem rezultate”, a precizat Bolojan.
Știrea inițială
Premierul Ilie Bolojan va susține o declarație de presă la finalul ședinței.
Ordonanța de urgență a Guvernului pentru unele măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, în varianta pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, poate fi accesată AICI.
Înaintea ședinței de guvern, Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri cu reprezentanţi ai sectorului bancar, în contextul pregătirii acetui pachet de măsuri pentru consolidarea fiscală, informează news.ro.
La discuţii a participat şi viceprim-ministrul Dragoş Anastasiu. Guvernul anunţă că urmăreşte să construiască un set de măsuri fiscale eficiente în vederea reducerii deficitului bugetar.
Astfel, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit în această dimineaţă cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB), reprezentată de preşedintele Bogdan Neacşu. Tot astăzi, premierul a discutat şi cu Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), reprezentat de Mihaela Bîtu.
Proteste față măsurile lui Bolojan
Măsurile de austeritate anunțate de guvern au dus deja la proteste. Angajații de la Palatul Victoria au protestat deja în fața Guvernului.
Protestul, care a durat circa 40 de minute, a avut loc cu doar câteva ore înainte de ședința de Guvern unde ar trebui să fie adoptată ordonanța de urgență care le taie din sporuri.
Protestatarii au spus că nu sunt de acord cu plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare la 170 lei net pe lună, în condițiile în care în acest moment valoarea sporului reprezintă de 15% din salariul de bază. De asemenea, ei nu sunt de acord cu reducerea concediului suplimentar pentru condiții grele la 1-3zile pe an, o altă o modificare care ar urma să fie adoptată astăzi în ședința de Guvern.
De asemenea, studenții au protestat și ei vineri, din nou, nemulțumiți că guvernanții vor să le scadă bursele. De această dată, în fața Ministerului Educației, se alătură și elevii. Noul Executiv propune o tăiere de 1,5 miliarde de lei din fondurile de burse.
Sindicatele, în „stare de alertă”
Atât Blocul Național Sindical, cât și Cartel Alfa, au protestat deja față de modul în care guvernul a anunțat măsurile de austeritate, pentru că nu a respectat perioada de dezbateri și transparență publică.
Sindicaliștii BNS au declarat că intră în „stare de alertă” față de măsurile preconizate.
„BNC al BNS a luat act de prevederile Programului de Guvernare dar mai ales de declarațiile Primului Ministru în ceea ce privește intențiile de modificare a Codului Muncii și a legii dialogului social. Ca urmare, în ședința sa din data de 27 iunie 2025, BNC al BNS a decis intrarea în stare de alertă a organizației, având în vedere impactul major ce l-ar putea avea astfel de modificări legislative asupra angajaților, în special în absența unui dialog social real și a consultării cu partenerii sociali.”, se arată într-un comunicat BNS.
„BNS susține cu fermitate eliminarea sinecurilor din administrația publică și din companiile de stat. Este un obiectiv legitim și necesar, iar dacă Guvernul României va acționa corect și consecvent în acest sens, vom susține astfel de măsuri, nu doar declarativ, ci printr-un sprijin activ și documentat.
Totodată, atragem atenția că acest demers trebuie să fie:
- Aplicat în mod corect și generalizat, nu selectiv;
- Însoțit de transparență și responsabilitate;
- Dublat de respectarea Constituției României, a Tratatului și a tuturor normelor juridice europene și internaționale ratificate de România.
Vom sancționa public cu maximă celeritate orice derapaj sau aplicare selectivă a acestor principii”, mai arată BNS.
- Etichete:
- ordonanta de urgenta
- sporuri
- masuri de austeritate
- ilie bolojan
- tăiere sporuri
- guvernul bolojan
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News