Ce probleme pot cauza polipii uterini

Data publicării:
dr_anca_chioveanu

Polipii uterini sunt mici excrescențe tumorale ce se formează din stratul care căptușește pe interior uterul. Cum apar polipii endometriali, ce simptome pot prezenta pacientele, cum se stabilește diagnosticul și în ce constă tratamentul aflăm de la Dr. Ana Chioveanu, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Polipii uterini sunt cel mai frecvent întâlniți la femeile cu vârste cuprinse între 40 și 50 de ani, în așa-numită perioadă de perimenopauză, când există fluctuații hormonale importante. În caz de polipi endometriali, principalele manifestări sunt reprezentate de sângerări vaginale - metroragii, sângerări menstruale abundente, chiar și sângerări legate de contactul sexual. La pacientele de vârstă fertilă, prezența polipilor se poate manifesta prin infertilitate.

Diagnosticul polipilor endometriali se face prin investigații imagistice precum ecografia transvaginală sau histeroscopia. Aceasta din urmă are și avantajul că poate fi continuată cu o procedură histeroscopică de rezecție a polipilor. Când însă polipii prezintă semne de degenerare malignă, tratamentul se face prin excizia întregului uter, procedură numită histerectomie.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ de preşedintele Franţei, după întâlnirea cu Kate Middleton. Semnele care au prevăzut...
Digi FM
Monica Anghel, reacție după ce a fost victima unei fraude cu inteligență artificială: „Mi-au furat imaginea...
Pro FM
Cum arată vacanța perfectă pentru Andrea Bocelli și soția lui, Veronica: „Nu căutăm neapărat orizonturile...
Film Now
Cum arată actorul din Young Sheldon la 17 ani. A devenit faimos la 8 ani, vorbește mai multe limbi și are...
Adevarul
Fost ofițer SRI, despre o tehnică inedită de vânzare a apartamentelor: „Sunt chestii psihologice la care noi...
Newsweek
De ce pensiile speciale vor rămâne mai mari de 20.000 lei/lună? Ministrul justiției a făcut anunțul
Alexandru Muraru la o ședință.
Un nou proiect de țară: De la consens geostrategic la un contract social pentru Secolul XXI
Digi World
Cod roșu pentru organism. Cum îți poate afecta inima căldura extremă din timpul verii
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Logodnica lui Jason Statham, abdomen cu pătrățele, pe iaht, în Positano. Starul filmelor de acțiune, cum nu...
UTV
Marilu și-ar fi pierdut viza de Australia după ce Iustin a postat clipul controversat pe Instagram