Din|interior. Dunărea, singura sursă de apă pentru locuitorii din Deltă: „Acum chiar e un pericol”
Dunărea românească a devenit o groapă de gunoi. Numai la intrarea fluviului în ţară, pe o fâşie de doar 130 de kilometri, între Baziaş şi Orşova, există trei probleme de mediu: rezervaţii naturale poluate cu PET-uri sau construcţii în albia Dunării care pun în pericol specii rare. Şi peste toate se ridică nori de praf toxic de la fostele exploatări de cupru de la Moldomin, de fiecare dată când bate vântul.
O otravă cancerigenă, spun specialiştii, cu care românii, dar şi sârbii s-au obişnuit să trăiască. Reporterii emisiunii „DIN|Interior” au făcut o radiografie a problemelor de mediu de pe tot cursul fluviului în România, într-un nou episod din serialul de reportaje „Dunărea, un fluviu acoperit de nepăsare”.
Un nor toxic peste două ţări
Oraşul Moldova Nouă, Caraş Severin, era cunoscut, până nu demult, pentru faptul că are port la Dunăre şi pentru exploatările de cupru de la Moldomin SA. În noiembrie 2010, societatea a intrat în insolvenţă, exploatarea cuprului fiind oprită încă din 2006. Dincolo de privatizarea companiei - care a ridicat numeroase semne de întrebare -, în urma dezastrului economic de la Moldomin a rămas cel ecologic. Fostele lacuri de decantare ale societăţii sunt acum sursa unei poluări care ajunge până la vecinii sârbi. Când bate vântul, praful uscat din haldele de steril se ridică şi otrăveşte totul. Oamenii îl respiră, le intră în case, se aşează pe culturi şi acoperă totul în câteva minute.
Ecologiştii trag semnale de alarmă de ani de zile, „Avem o poluare transfrontalieră. Nu ne poluăm pe noi înşine, acolo poluăm şi Serbia, aş zice chiar mai mulţi locuitori din Serbia. Şi ceea ce este grav e că le poluăm şi şapte sate de vacanţă, care pe malul sârbesc constituie, ca să zic aşa, sursa principală de dezvoltare locală”, arată Cornel Sturza, preşedintele Grupului Ecologic de Colaborare Nera, din Caraş Severin, un ONG care semnalează, de ani de zile, poluarea de la Moldomin.
Potrivit acestuia, studiile făcute de specialiştii sârbi susţin că sunt afectaţi 18.000 de locuitori, de pe ambele maluri ale Dunării. Valorile determinate în situații de poluare accidentală au depăşit uneori limitele admise şi de 20-30 de ori, în zonele locuite. Autorităţile, ecologiştii şi locuitorii recunosc gravitatea problemei, însă nimeni nu face nimic concret. Dincolo de declaraţii oficiale, este în joc viaţa a mii de oameni.
„Este periculos zincul”
Stevan Simici locuieşte în cea mai poluată parte a oraşului Moldova Nouă. Când bate vântul, aerul este irespirabil. Sus, de pe „Golgota”, cum îi zic localnicii dealului unde se află fosta staţie de flotaţie de la Moldomin, se vede cel mai bine dimensiunea dezastrului economic şi ecologic. Doar scheletul clădirii mai stă în picioare. Restul a fost cărat zi de zi de căutătorii de fier vechi.
„Era păzită zona, era pază. Acum nu mai e păzită şi... Dumnezeu a ridicat mâinile de pe locul ăsta”, spune Stevan, de lângă scheletul fostei staţii de flotaţie, în timp ce câţiva cetăţeni sparg cu baroasele bucăţi imense din stâlpii de ciment, în căutare de fier.
Pe malul Dunării, haldele de steril se întind pe hectare întregi. Oficialităţile din Veliko Gradişte, Serbia, zonă grav afectată de praful de la Moldomin, au prezentat un studiu care arăta o creştere a cazurilor de cancer la locuitorii din ţara vecină. De ce este praful atât de toxic?
„Este periculos nu atât cuprul - pentru că este vorba de un praf, un deşeu de minereu de cupru -, este periculos zincul. Autorităţile române tac în legătură cu impactul asupra sănătăţii, nu există nişte studii, aşa cum în general nu există nici pentru Ciudanoviţa, unde avem plouare cu uraniu şi acolo unde sunt locuri sensibile. Deci, autorităţile sunt foarte secretoase în a da date. (...) Noi avem nişte studii făcute de către primăria din Veliko Gradişte, din Serbia, care spun că din 2006, când a intrat în stopare activitatea, impactul cancerului asupra sănătăţii este la nivelul unei creşteri de 40%, datorită zincului. Acesta este elementul cancerigen care, odată pătruns pe lanţul alimentar, pe aerul respirat, în apă, provoacă cancer de colon, de ficat, boli specifice feminine cancerigene”, spune Cornel Sturza.
Oamenii din Moldova Nouă nu mai speră să se rezolve problema. Mai mult, deşi nu există studii clare despre impactul asupra sănătăţii în România, locuitorii încep să audă din ce în ce mai des de boli necruţătoare.
„Dacă ar fi doar nisip ca-n Sahara, n-ar fi mare problemă, dar vă daţi seama că sunt metale grele, care au rămas în nisipurile astea. Pe strada unde stau eu or murit trei băieţi de cancer. O fată de la 15 ani. Un băiat la 22 de ani. Şi alt băiat, iar la 20 de ani”, prezintă Stevan Simici o statistică neoficială sumbră.
O privatizare aşteptată
În prezent, se aşteaptă privatizarea Moldomin. Statul e încă, practic, proprietarul exploatării şi, implicit, al poluării. Dacă activitatea va fi reluată, problema haldelor s-ar rezolva prin udarea acestora. Specialiştii în mediu spun însă că problema lacurilor de decantare otrăvite trebuie rezolvată mult mai rapid, indiferent de rezultatul privatizării.
„Părerea mea este că sau începe lucrul şi atunci n-o să mai fie probleme pentru că iazul va fi folosit pentru ce a şi fost construit. Se va depune material umed pe el şi n-o să mai fie problema de vânt. Sau dacă nu, să se hotărască, să spună dom'le nu se mai porneşte această exploatare, să înceapă ecologizarea”, e de părere primarul din Moldova Nouă, Mihai Lupu.
Reprezentanţii statului au făcut un calcul: ecologizarea la Moldova Nouă ar putea costa 50-60 de milioane de euro, după cum arată un studiu independent. Un proces care va dura şi va prelungi pericolul în oraşele de pe malul Dunării.
„Activităţile economice au un impact asupra cursurilor de apă. Avem însă un plan de management asumat de România şi de ţările Uniunii Europene, în care există inclusiv perioade de tranziţie pentru implementarea acestui plan de management. Investiţiile necesare sunt extrem de costisitoare, acesta este şi motivul pentru care am obţinut aceste perioade de tranziţie”, spune Lucia Varga, ministru delegat pentru Ape şi Păduri din cadrul Ministerului Mediului.
Oamenii locului văd însă că promisiunile se ţin lanţ de ani de zile, iar haldele otrăvite tot acolo sunt. Ei bănuiesc că statul are un interes să le ţină aşa, în cazul în care, până la urmă, privatizarea se va realiza.
„S-a vorbit de redeschidere, s-a vorbit de... Nici nu s-a închis miniera şi se vorbea de redeschidere... Dar, cum vedeţi şi voi, şi dacă vine un american, cu o grămadă de bani, nu cred că poate să pună asta la punct...”, e supărat Stevan Simici.
Praful toxic de la Moldova Nouă este cea mai gravă problemă de mediu de pe Clisura Dunării. Însă poluarea începe chiar de la Baziaş, punctul de intrare al fluviului în România.
Rezervaţia PET-urilor
Tone de gunoaie: asta aduce Dunărea în România, lună de lună, de pe traseul ei din Europa. În Golful Balta Nera, o zonă de rezervaţie totală, paznicii de la Parcul Natural Porţile de Fier nu pot decât să constate cum se adună în permanenţă ambalaje din toate ţările dunărene. Oamenii locului s-au obişnuit cu poluarea. Printre gunoaiele adunate, pasc oile ciobanilor din zonă.
„PET-urile vin şi din România, şi din Iugoslavia, din Ungaria. De pe cursul Dunării vin. E un golf, când bate vântul le scoate pe toate. E un garaj pentru PET-uri. Din cauza vântului, îs scoase pe mal. Sau când creşte apa, sunt aduse de apă”, spune Ciprian Staicovici, rangerul de la Parcul Natural Porţile de Fier responsabil pentru rezervaţia de aici.
În 2006, în urma unei colectări voluntare, s-au strâns din zona protejată zeci de tone de PET-uri şi gunoaie aduse de Dunăre. Poluarea este însă şi mai gravă în inima zonei de protecţie totală Balta Nera, recunoscută de biologi drept o nouă deltă în formare. Teoretic, doar păsările şi vieţuitoarele Dunării au acces în rezervaţie. Printre plante şi specii protejate, însă, calci pe un strat compact de plastic.
În ceea ce priveşte Ministerul Mediului, foştii şi actualii responsabili vorbesc de strategii şi sume imense băgate în colectarea deşeurilor. Însă când e vorba de realizări concrete, aruncă vina pe primăriile din zonă.
„Problema salubrizării este la autorităţile locale. Conform legii. Ministerul Mediului are o axă pe deşeuri cu 900 de milioane de euro pentru cei care vin şi depun proiecte. Mai există finanţare posibilă de la fondul de mediu. Tocmai pentru zona aceasta de colectare. Judecaţi dumneavoastră de ce nu fac nimic! Autorităţile de acolo ar trebui amendate în fiecare zi”, spune Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului.
Ideea e întărită de Lucia Varga, ministrul delegat pe probleme de Ape şi Păduri din prezent: „Noi începând din aceasta primavară am avut dezbateri cu autorităţile locale, cu primăriile, am explicat că aceste deşeuri, PET-uri, crengi, buşteni care sunt depozitaţi pe malul apei, crează adevărate baraje pe zona podurilor, podeţelor cursurilor râurilor şi crează risc la inundaţii. De aceea, în primul rând ei trebuie să fie interesaţi de salubrizarea cursurilor de apă”.
De cealaltă parte, responsabilii de la primăria comunei Socol, de care aparţine Balta Nera, spun că sunt prea săraci ca să se depună măcar un proiect pentru bani europeni.
„Vedeţi, acele gunoaie nu sunt ale noastre. Acolo aduce toată Europa, din toată Europa vine acolo şi se depozitează.(...) Ca să colectam acele PET-uri, trebuie să plătim maşina, să le mutăm la Moldova Nouă, de la Moldova, la Reşiţa şi totul costă. Şi o maşină de la noi de aici din zonă este peste 20 şi ceva, peste 2000 şi ceva de lei, ori eu nu reuşesc să încasez bani de la populaţie nici pentru ce am eu! Pentru că bugetul local, bugetul care este, este cum este, e vai de noi! Cu bugetul pe care-l am, nici să visez nu pot la aşa ceva!”, arată Olgiţa Ghiţă, primarul din Socol.
Un şantier numit Clisură
Dincolo de problema deşeurilor de la Baziaş, un fenomen creat, dezvoltarea turistică de pe Clisura Dunării, se conturează de ceva vreme. În ultimii trei ani, responsabilii Parcului Natural Porţile de Fier de pe Clisura Dunării au amendat zeci de proprietari de vile şi pensiuni pentru că au făcut din Dunăre şantier personal.
Zonele de rezervaţie, protejate prin lege, sunt puse în pericol de ceea ce rangerii parcului numesc „umpluturi” - mormane de pietriş, pământ şi ciment depozitate în albia fluviului de cei care se întind cu construcţiile de pe malul apei. Este un conflict deschis între interesele unor dezvoltatori şi protecţia mediului.
În doar doi ani s-au dat 17 amenzi pentru astfel de încălcări ale legii care protejează ariile naturale. Realitatea este că multe astfel de construcţii în rezervaţie au fost făcute cu aprobări de la consiliile locale.
Ecologiştii de la Greenpeace au considerat că este un caz atât de grav, încât au transmis autorităţilor de la Bruxelles o plângere, la care au ataşat lista proprietarilor amendaţi de paznicii Parcului Natural Porţile de Fier.
„Clar că afectezi cu aceste construcţii, nu demonstrezi că nu afectezi speciile de animale și păsări care trăiesc acolo. Este o zonă umedă pentru păsările migratoare, cuibăresc acolo, poposesc acolo, sunt animale unice în Europa, nu le mai găsești în altă zonă, sunt specii de reptile deosebite acolo - reptilele sunt faimoase acolo, nouă dintre reptile sunt chiar pe cale de dispariție. Cum să nu afecteze astfel de lucrări?!”, justifică Doina Danciu, coordonator de proiecte al Greenpeace România, demersul asociaţiei.
Ciprian Staicovici este singurul ranger pe o rază de 30 de kilometri. Este nevoit să aplice amenzi pentru construcţii ilegale în rezervaţie. Uneori, devine destul de complicat să-şi facă meseria.
„Am avut şi cazuri în care am fost ameninţat cu puşca. A venit la noi, a zis că ne împuşcă ca pe fazani. De multe ori mi-au şi zis în faţă că sunt un nimic în faţa lor. Dar eu îmi fac meseria şi chiar nu mi-e frica de ei, în zonă.(...) Am înţeles că pasul următor e că ei contestă toţi amenzile în instanţă, că le dam „amenzi ilegale"... Că ei sunt pe terenurile lor. Ei n-au fost - aşa spun ei -, ei nu au fost puşi în situaţia să ştie ce e aia o rezervaţie. S-a făcut rezervaţia, mare parte din rezervaţia Divici-Pojejena e pe terenul proprietate privată a oamenilor. Şi ei zic că e terenul lor şi că nu i-a despăgubit nimeni. Asta e ideea la ei şi cu asta ne batem cap în cap zilnic cu ei”, spune rangerul rezervaţiei.
Ce spun proprietarii
De cealaltă parte, blindaţi cu autorizaţii de construcţie, proprietarii amendaţi se plâng că sunt împiedicaţi să se dezvolte. Cea mai mare amendă, de 60.000 de lei, a primit-o o firmă din Timişoara, pentru că a ridicat un ponton imens la Dunăre, în zona comunei Berzasca. Alături, proprietarii pregăteau o nouă construcţie în rezervaţie.
Patronul firmei, Aurel Stancu, spune că a fost amendat pe nedrept, deoarece are toate avizele necesare. Şi că nu a existat, la momentul începerii construcţiei, un plan care să arate limitele rezervaţiei.
„Conflictul este nu că încălcam noi legea. Conflictul e că ei nu şi-au pus la punct administraţia şi planul lor de management. Că ei dacă l-ar fi avut clar delimitat şi scris, nu ar fi avut deloc aceste probleme. Din birou e uşor să tragă linie, să îngrădească afacerile sau localnicii. Pentru că este o zonă chiar lipsită de interes pentru ceilalţi. Oamenii n-au de lucru, n-au industrie, n-au... E greu, o duc greu. În loc să se bucure că poate până la ora actuală aveam 30 de locuri de muncă”, zice Stancu.
La nivel central, se vorbeşte abia acum de realizarea unor planuri de management pentru astfel de rezervaţii.
„În zona rezervației aici avem încă un lucru extrem de important de făcut, trebuie să aprobăm planurile de management. Din păcate nu avem decât pentru vreo patru parcuri naturale şi avem o procedură încă vreo şase dintre ele aprobate planurile de management.(...) Înseamnă inclusiv că ai delimitarea zonelor în care poţi să te dezvolţi, a zonelor tampon, a zonei de protecţie şi de strictă protecţie”, spune ministrul Lucia Varga.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Caraş Severin cred că dezvoltatorii sunt împiedicaţi să se dezvolte de protecţia mediului. „Până să fie Parcul Naţional și până ca peste 30% din teritoriul Caraş Severinului să fie declarată arie protejată, unde nu putem construi nimic, practic suntem blocaţi în dezvoltarea zonei, iar eu am vorbit de nu ştiu câte ori la Ministerul Mediului, pentru modificarea legislaţiei construcţiilor în interiorul ariilor protejate. Practic, jumătate din localităţile construite pe Dunăre, pe Clisură, au gospodăriile construite în albia Dunării, în albia râului. Pentru că aşa au fost construite de ani de zile”, e de părere Sorin Frunzăverde, preşedintele CJ Caraş Severin.
Dunărea murdară, apă de băut
Apa pe care o poluăm pe tot parcursul Dunării ajunge să fie băută de locuitorii din Deltă. În ciuda unor investiţii importante, apa potabilă lipseşte încă din comunele din rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Oamenii trăiesc ca acum câteva sute de ani.
O nouă staţie de apă ar fi trebuit să fie funcţională încă din 2011 în comuna Ceatalchioi, judeţul Tulcea. Proiectul includea Ceatalchioi şi Pătlageanca, două din cele patru sate componente ale comunei. Nici până astăzi oamenii nu au văzut un strop de apă curată. Firma care se ocupa de construcţie s-a oprit după ce a efectuat 95% din lucrări. Reprezentanţii ei spun că nu mai sunt bani.
Până să se hotărască autorităţile să finanţeze lucrarea până la capăt, clădirea noii staţii de apă zace nefolosită şi înconjurată de buruieni. Oamenii se descurcă aşa cum pot. Şi-au dezvoltat sisteme proprii prin care aduc apa de Dunăre.
Lipsa apei din comună a făcut din căruţa săteanului Nicolae Tătaru, de exemplu, un adevărat serviciu de livrare la domiciliu. Omul cară cu butoiul apa pentru cine nu se poate deplasa până la Dunăre. „Luăm apă pentru băut, spălat, de toate invenţiile că dacă la uzina de apă nu vrea să dea drumul(...). Care au avut bani au mai făcut un puţ ceva, dar care nu se chinuie cu butoiul, cu căruţa. Şi ducem la bătrâne, luăm, punem se limpezeşte, bem apă din ea, ce să facem? Văd că dacă n-am murit până acum, nici păsările, n-avem de unde bem alta. Mai punem când plouă la burlane, se mai umplu butoaiele, dacă nu plouă trebuie să mergem musai la Dunăre. Trebuie să mergem musai la Dunăre, că nu avem ce face”, spune omul.
„Apa când e tulbure ţine şi de foame”
Autorităţile continuă să promită că problema apei curente şi a canalizării se va rezolva cât de curând în localităţile din Delta Dunării.
„În momentul de faţă, la nivelul Deltei Dunării există o finanţare, acel FLAG de care s-a auzit, în valoare de 20 de milioane de euro.(...) Am început să facem paşi în acest sens”, declară Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea.
„Sunt conştientă de faptul că în Delta Dunării trebuie să avem prioritate 0 pentru lucrările de alimentare cu apă”, adaugă ministrul Lucia Varga.
În aşteptarea unei soluţii, însă, oamenii îşi pun în pericol sănătatea cu fiecare cană de apă baută. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea, locuitorii Deltei se expun zilnic la boli acute, afecţiuni digestive cronice şi parazitoze.
„Mai era o glumă la noi, apa când e tulbure ţine şi de foame”, glumeşte amar Tudor Cernega, primarul comunei Ceatalchioi. „Dar acum e chiar periculos. Trec hoituri, trec una-alta şi nu mai e poluarea care era acum 15-20 de ani, când era apa cât de cât mai curată. Acum chiar e un pericol”.
29.9% din lungimea totală a Dunării, cea mai mare parte a ei, trece prin România. Specialiştii în mediu spun că, dacă nu ne vom trezi in curând, s-ar putea să fie prea târziu pentru rezervatiile de pe cursul ei. „Sunt proiecte interesante, care sunt menite sa protejeze Dunărea. Și, daca nu se implementează corect, iarăși vor fi risipiți niște bani, iarăși vor fi risipite niște fonduri. Și, pâna la urmă, speciile care ar trebui protejate nu vor fi protejate. Şi, prin urmare, o sa regretăm, nu peste foarte mult timp”, trage o concluzie Doina Danciu, coordonator de proiecte Greenpeace România.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
