Distracție alternativă de 1 Mai. Războiul micilor cu peștele

Data publicării:
pescuit2

Se ştie, de 1 Mai micii sfârâie pe grătare, iar berea curge râuri. Sunt însă şi români care preferă pescuitul. Fanii acestui sport spun că peştele pregătit bine bate oricând tradiţionalul mic. Mulţi, însă, îmbină cu succes cele două mâncăruri şi se ghiftuiesc cu mititei în timp ce nu-şi iau ochii de la plută sau bambină.

Alina Manolache, jurnalist Digi24: De 1 Mai vă propunem o alternativă la distracţia obişnuită, picnicul cu mici şi bere. Pescuitul este o activitate la fel de plăcută şi foarte mulţi au ales să vină pe lac ca să se simtă bine şi să se relaxeze în timp ce pescuiesc. Şi totuşi, mâncarea de bază de 1 Mai pentru români rămâne micul.

Oamenii au prins şi peşte: „Să-l scoatem de aici, dacă o vrea”.

Crapul prins are un kilogram şi l-ar fi mâncat bucuroşi. Doar că pe lac e interzis. Aşa că se mulţumesc cu mici şi cârnaţi la grătar. Nu te lasă să pleci până nu guşti.

„E cea mai frumoasă zi. 1 Mai. Că putem să venim aici. Şi scăpăm şi noi de stresul de zi cu zi”, spune unul dintre pescarii amatori.

În ajun de 1 Mai, pe baltă se duce o luptă aprigă. Între fanii micilor şi împătimiţii peştelui.

„De obicei se mănâncă ce ai. Dar părerea mea e că tot peştele e mai bun. O saramură făcută ca în Deltă bate 70 de mici”, spune unul dintre pescarii întâlniți.

„Micii... este carnea mai grasă şi dăunează sănătăţii”, afirmă un tânăr mai corpolent.

Or dăuna ei sănătăţii, dar tare-s buni!

„Aici avem un pui la jar cu ceafă şi bineînţeles mititeii sunt şi ei pe undeva pe acolo. Ne-am trezit pe la 10, că aseară am stat la pescuit şi acum doar am luat micul dejun. Dar avem micii şi friptura, grătarul pregătit acolo şi, sigur, după ora 17 vă aşteptăm, dacă vreţi”, spune un alt bărbat.

Pescarul grătaragiu a venit din Slobozia cu toată familia. Soţia, fetiţa, prietenul, căţelul şi pisica, la propriu. Sunt pregătiţi cu de toate şi stau trei zile aici.

- Avem corturi, cu pat, cu saltele, saci de dormit, avem cam toate condiţiile, spune el.
- Aveţi şi căţel...
- Şi căţel, şi pisic.

Pentru pisicul mic cât pumnul e prima ieşire în aer liber. A fost salvat din spatele blocului şi s-a acomodat repede într-o familie atât de prietenoasă.

La câţiva paşi mai încolo găsim profesioniştii. Sunt cei care prind peşti uriaşi şi apoi le dau drumul înapoi în apă. Sunt doar pentru poză şi pentru poveştile pescăreşti spuse apoi prietenilor.

- Cum petrece un pescar ziua de 1 Mai, cu peşte sau cu mici?
- Pe malul lacului, clar cu peşte, iar în ceea ce mă priveşte fără mici de data aceasta. În natură.

Unii au venit din celălalt capăt al ţării.

- Merge treaba?
- Da.

-Ați prins ceva?

- Un somn de 30 de kg și niște șalău.

- Oho, e ceva! Și de când sunteți aici?
- Până marţi.
- Şi de când aţi venit?
- Vineri.
- De unde ați venit?

- De la Odorheiu Secuiesc.

- Aveţi şi mici la dumneavoastră?
- Nu, n-am adus.
- Păi cum, că e 1 Mai!
- Mergem acasă şi mâncăm şi mici.

În războiul tăcut de pe malul lacului nu este clar cine câştigă. Au argumente solide şi cei care preferă micii cu muştar, şi adepţii peştelui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...