A început vaccinarea în cabinetele medicilor de familie. Primii pacienți au fost imunizați în Timiș

Data publicării:
vaccinare medici de familie
Primii pacienti vaccinați în cabinetele medicilor de familie din județul Timiș. Foto: Facebook/ROVaccinare

Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat miercuri că a început campania de vaccinare în cabinetele medicilor de familie din Timiș.

Potrivit CNCAV, de Ziua Mondială a Sănătății, 50 de medici de familie din județul Timiș au început vaccinarea în cabinetele proprii pentru pacienții înscriși pe liste.

În cabinetele medicilor de familie se administrează în prezent vaccinul produs de AstraZeneca și sunt respectate toate măsurile de siguranță și criteriile de prioritizare. 

„Vaccinările din cabinetele medicilor de familie nu necesită programare în platforma electronică, planificarea administrării vaccinului fiind posibilă, în baza listei zilnice anterior întocmită, însă cu respectarea prioritizării persoanelor aflate în lista proprie (persoane cu vârste peste 65 de ani, persoane cu boli cronice/dizabilități indiferent de vârstă), după care pot fi vaccinate persoanele care își exprimă dorința în acest sens”, a transmis CNCAV.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Programările se realizează pe listele deschise de medici

Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat încă de marți că au fost stabilite procedurile privind vaccinarea împotriva Covid-19 în cabinetele medicilor de familie. Programările se realizează pe listele deschise de fiecare doctor în cabinete, iar acesta își va stabili programul de imunizare în afara orelor de lucru.

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie se va face cu doze care pot fi ținute la frigider, cu vaccinul AstraZeneca și Johnson&Johnson, în funcție de cantitatea pe care țara noastră ar putea să o primească în perioada următoare.

"În cabinetele medicilor de familie pot fi folosite doar vaccinuri care pot fi ținute la temperatura din frigider. De aceea, există două opțiuni pentru vaccinarea în cabinetele medicilor de familie, AstraZeneca și Johnson&Johnson. Fiecare medic de familie își va stabili programul de vaccinare, în afara orelor obișnuite de lucru", a spus Gheorghiță.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...